La o margine de sat, lângă-un loc de-nchinăciune,
Un copil ședea-n genunchi și rostea o rugăciune.
Nu era nici din vreo carte, nici din cele auzite,
Erau cuvintele lui, din suflet curat venite.
– Tatăl meu, Tată Ceresc, sunt obosit și flămând,
Dar Te rog să-mi dai putere, să-Ți spun tot ce am în gând!
Eu și a mea surioră, rătăcim fără de rost,
De trei zile, tot pe drum, căutând un adăpost.
Din trăistuță am sfârșit, bruma ce-o aveam de hrană,
Încălțările ni-s rupte și, iarăși, se face seară…
Sora mea e bolnăvioară, văd prea bine, nu mai poate,
Și mi-e greu, că-s vlăguit, să o car pe al meu spate.
Nu mai găsesc nici cuvinte să îi spun, de-mbărbătare,
Îmi pun toată baza-n Tine, știu că mila Ta e mare!
Ajută-ne, Doamne Sfinte, peste noi, dar o revarsă,
Arată calea cea bună să găsim și noi o casă!
După ce termină ruga, băiețelul se-nchină,
Își privi lung surioara, și-o minune așteptă.
-Frate, nu te întrista, Dumnezeu e blând și bun.
Sunt sigură că trimite, către noi, un semn acum.
Și cum ședeau amândoi, lângă cruce-ngenuncheați,
Un înger se arătă și cuvântă către frați:
-Nu vă speriați, copii , Dumnezeu v-a ascultat
Și să vă fiu călăuză, pe pământ, El, m-a mânat.
Veniți dar, în urma mea, fără frică, fără teamă,
Și unde mă voi opri, voi băgați bine de seamă:
Bateți tare, cu putere, în portița dinspre drum,
Fiindcă dincolo de ea, locuiește un om bun.
De-i spuneți povestea voastră, viața vi se va schimba:
Dumnezeu e blând și bun, cum a zis și sora ta!
Așa grăi îngerașul, îndemnându-l pe băiat,
Să își ia sora de mână, iar aceștia l-au urmat.
Nu merseră ei prea mult, după ce-au intrat în sat,
Când deodată, lângă-o poartă, îngerașul sa-nălțat.
Muți au rămas de uimire și de teamă cei doi frați,
Apoi bătură în poartă, cum fuseseră-nvățați.
Poarta-ndată se deschise și un om cu chip blajin,
Îi întrebă pe copii, cine sunt, de unde vin…
– Cine sunteți voi, copii? Uitați, soarele coboară,
Și nu-i vremea de umblat, mintenaș se face seară!
De unde veniți anume și încotro vă-ndreptați?
De-ați bătut la poarta mea, ce vreți oare să aflați?
De îmi cereți ajutor, cu bucurie o fac,
Fapta bună, fără plată, Domnului îi e pe plac!
-Noi, venim de nicăieri și suntem ai nimănui.
Părinții noștrii-s plecați în sălașul cerului.
N-am mai putut îndura sărăcia de acasă
Și-am plecat, în voia sorții… Rogu-te-n casă ne lasă!
Între timp, ieși din casă și soția omului,
Și-auzind ce spun copiii, ea îi spuse soțului:
– Nu ne-a fost în zadar ruga de-a avea copii la masă,
Dumnezeu ni i-a trimis…Hai, vă rog, poftiți în casă!
Focul arde în cămin, vremea e să vă-ncălziți,
Vă pun masa să mâncați, și-apoi să vă odihniți.
Dar înainte de toate, se cuvine să-L slăvim
Pe Tatăl nostru Ceresc și cu toți să-i mulțumim!
– Și-uite așa, prin rugăciune, ceea ce-și doreau mai tare
Cei doi frați au dobândit: o familie iubitoare!
Căci oricare rugăciune, când din suflet e rostită,
Nu se poate să nu fie, de Dumnezeu auzită!

Flori Bungete