Orașul Târgoviște, sau cum era intitulat odinioară, drept târgul Terius, Triscus sau Trisus, după cum afirma Dionisie Fotino, sau târgul oștilor după Grigore Tocilescu, a suscitat mereu un interes cât timp a fost Mitropolia Țării Românești, până în anul 1668 când, răposând Mitropolitul Ștefan ce păstorise aici douăzeci de ani, odată cu punerea lespezii de mormânt pe rămășițele sale îngropate în Mitropolia Târgoviștei, a fost mutată și Mitropolia la București.
Palatul mitopolitului Ștefan, se afla la un capăt al orașului Târgoviște, fiind înconjurat de trei ziduri, ce formau trei curți: prima curte era pentru creșterea gâștelor, a rațelor și a găinilor, a doua curte era pentru grajduri și bucătărie, iar a treia curte, cuprindea un scump edificiu de piatră, în care intrai prin porți mari, unde era tipografia lui Matei Basarab, pe locul unde în 1888 se afla clopotnița.

În anul 1881, era trimisă în judeţul Dâmboviţa de ministrul Cultelor, V. A. Urechia, o delegaţie alcătuită din Ioan Slavici şi arhitectul Gheorghe Mandrea, care avea ca sarcină constatarea stării monumentelor dâmboviţene. În acest context, Ioan Slavici şi arhitectul Gheorghe Mandrea au reușit să inventarieze doar o parte din monumentele oraşului, prezentând  în raportul lor starea acestor edificii. Astfel, comisia a constatat starea jalnică în care se găsea Mitropolia, pe care au analizat-o cu riguroasă atenţie, și observând că aceasta suferise schimbări faţă de planul original, tencuiala era căzută şi apa de ploaie se scurgea pe ziduri infiltrându-se în ele.

În anul 1884, Mitropolia a fost dărâmată în mare parte, construindu-se alta în loc, însă, noua clădire nu are nimic corespunzător numelui ce-l poartă, pare mai mult o capelă și dacă singura turlă pe care o mai are, n-ar purta în vârf o cruce, ar face impresia că este o vilă. De jur, împrejur, e împrejmuită cu zid de cărămidă, în partea stângă se află oborul de vite, iar în curtea mitropoliei, se află o magazie unde sunt depozitate stranele și icoanele vechi.
Același lucru îl constată și preotul Nicolae Grigore Aramă, care a slujit în acest lăcaș sfânt ctitorit în timpul lui Neagoe Basarab, cu ocazia organizării celui de-al VIII – lea Congres al învățătorilor din România: „ Ea nu mai seamănă nici a mia parte din frumoasa Mitropolie de odinioară, începută de Neagoe Vodă, care mută Mitropolia de la Curtea de Argeș la Târgoviște și terminată de Petru Vodă la 1535. Aceea, în care însumi am servit ca preot, avea opt turle acoperite cu plumb, însă, mâini sacrilege au dărâmat-o în anul 1884 și în locul ei a ridicat acest shelet de biserică…”.

Despre acest episod nefericit din istoria existentței Mitropoliei de la Târgoviște, ne amintește marele cercetător Virgiliu Drăghiceanu, care, a întocmit în 1907, un amplu raport privind starea monumentelor din județul Dâmbovița: „În câteva săptămâni, și cu ajutorul dinamitei, s-au dărâmat ziduri groase de un metru și mai bine, care nu aveau nevoie decât de reparații.
În locul celei vechi, avem acum o altă zidire nouă, care, dacă nu păcătuiește nimic, ca tip de biserică bizantină, nu are nicio legătură cu vechea biserică, pe care are pretenția de a fi restaurat-o…greutatea de sute de kilograme a turlelor, ne face a ne da seama de tăria ce o aveau turlele, spre a putea susține o asemenea greutate…”.
În același an 1892, a fost votată în Parlamentul României Legea pentru conservarea şi restaurarea monumentelor publice, care aducea o serie de reglementări importante referitoare la descoperirea şi protecţia monumentelor, autorizarea restaurărilor, dar şi măsuri ce urmau a fi luate în privinţa ascunderii sau distrugerii acestora.

Urma în acest context să se alcătuiască un inventar general al tuturor monumentelor publice, ce urma a fi completat anual. Astfel notate în inventarul general, monumentele nu mai puteau fi de acum dărâmate sau restaurate fără un aviz prealabil al Ministerului Ministerului Cultelor şi Instrucţiei Publice şi al Comisiei monumentelor.
La Târgovişte, se solicita Primăriei printr-un ordin expres al ministerului, să cuantifice informaţiile în legătură cu toate monumentele din oraş. În acest sens,  primarul orașului Tîrgoviște, alcătuia o comisie care avea ca sarcină inventarierea monumentelor din oraș. Comisia, constituită din consilierul primăriei, directorul gimnaziului din Târgovişte, protoiereul judeţului și inginerul judeţului, a finalizat  inventarierea monumentelor din Târgovişte la data de 3 iunie 1892, lucrarea fiind ulterior înaintată Ministerului Cultelor şi Instrucţiei Publice.

Unul dintre cele mai impozante monumentele istorice care a fost restaurat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor a fost Mitropolia din Târgovişte. De fapt, vechea Mitropolie „nu-și avea păreche în aceste regiuni, fiind zidită după modelul Sf. Sofii, înaltă, vastă, sprijinită pe mai multe coloane și foarte importantă, avea 140 de pași de jur împrejur și 12 turle mari și mici, toate cu cruci poleite.
Această influență bizantino-turcească se recunoștea în bazele de piatră, cioplite în formă de imense turbane turcești, pe care se sprijineau crucile turlelor”, a fost dărâmată până la temelie şi s-a construit un alt edificiu în locul celui existent, o biserică masivă și greoaie cu un singur turn.
Din toată splendoarea veche a mitropoliei din Târgoviște, până în anul 1890 nu mai rămăsese decât stilul și plumbul de pe turnuri, în timp ce plumbul acoperişului fusese luat în 1821 de eteriştii lui Alexandru Ispilanti, care l-au făcut gloanţe, şi astfel s-au distrus bolţile şi picturile.
În anul 1842 au fost dărâmate toate acareturile, rămânând în picioare doar clopotniţa şi biserica, iar în locul rămas liber s-a mutat oborul săptămânal; de asemenea, în frumoasa grădină a Mitropoliei exista și un heleșteu alimentat cu apă adusă prin olane. În plus, în anul 1847, mitropolitul Neofit a stricat aproape toate clădirile din jurul mitropoliei cu scopul de a le reface, însă, odată cu izbucnirea revoluției de la 1848 în Țara Românească, planurile de restaurare ale înaltului prelat au eșuat, rămânând astfel în picioare doar mitropolia.

În aceste condiții, delegaţia compusă Ioan Slavici şi arhitectul Gheorghe Mandrea a constatat prin urmare că, deşi se încercase repararea ei, aceasta nu se reuşise şi pictura era distrusă de ploi.
În anul 1889 biserica era dată spre restaurare arhitectului Lecomte de Nouy, cel care a şi dărâmat edificiul până la temelie, inclusiv cele 8 turle care dispuneau de cruci de cruci poleite, a căror bază era din piatră decorată turcește, după sistemul decorațiunilor geometrice ce repetau anumite forme liniare sau florale la infinit.
Mitropolia din Târgoviște, a fost reconstruită aproape din temelii în anul 1889, după proiectul arhitectului Lecomte de Nouy, conform unei așa numite doctrine a „unității de stil”, însușită la școala franceză a renumitului Viollet le Duc.

Virgil Drăghiceanu, aprecia, în lucrarea dedicată Mitropoliei Târgoviştei în anul 1933, că restaurarea începută în 1889 fusese de fapt o distrugere: „Este de plâns în această sistematică nimicire distrugerea aproape a tuturor mărturiilor istorice aflate în biserică; înseşi mormintele care la un moment dat rămăseseră deasupra nivelului dat de arhitect, acoperite de bogate stofe de brocart aruncate peste ele, fură desfiinţate într-o zi. Restul foarte mic a ceea ce a rămas din vechea Mitropolie se află depus la Muzeul ei”.

Doi ani mai târziu (1891), primăria oraşului Târgoviște, a constatat că a apărut încă o ruină în oraş: Mitropolia. Astfel, în anul 1893, mitropolitul Ghenadie, împreună cu ministrul Cultelor şi al Învăţământului Public, Take Ionescu, au vizitat oraşul, inclusiv ceea ce mai rămăsese din vechea Mitropolie. Cu această ocazie a avut loc solemnitatea punerii pietrei de temelie.
Astfel, la 26 iunie 1893, Prefectura Judeţului Dâmboviţa, prin George Cair (prefect), informa Primăria oraşului Târgovişte că la 1 iulie 1893, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice avea să sosească în Târgovişte pentru a asista la solemnitatea punerii pietrei fundamentale pentru reclădirea bisericii Mitropoliei.
La rândul ei, Primăria din Târgoviște informa pe consilierii săi, prin adresa nr. 2555 din 29 iunie 1893, că în ziua de 1 iulie avea să sosească în oraş ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, însoţit de Î.P.S. mitropolitul primat, fiind invitaţi la eveniment şi la primirea oaspeţilor, dar şi la recepţia de după.

La 30 iunie 1893, Prefectura confirma că, în urma telegramei ministrului Cultelor nr. 2781, pe lângă sosirea ministrului, avea să participe la punerea pietrei fundamentale şi mitropolitul primat. Lucrările propriu-zise au început la 1 iulie 1893, preot paroh al Mitropoliei fiind Constantin Popescu (1862-1928), iar deputaţii Colegiului I de Dâmboviţa, Constantin Olănescu şi Ion Ciuflea, interveneau energic pe lângă guvern pentru a fi susţinute lucrările respective.
Lucrările aveau să fie continuate şi în anul 1911, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice-Administrația Casei Bisericii înștiința Primăria oraşului prin adresa nr. 10.657 din 3 mai 1911, că fusese alocată suma de 50.000 lei pentru restaurare, fiind delegat pentru rezolvarea acestei chestiuni, pe arhitectul Nicolae Ghika-Budești, șeful Comisiei Monumentelor Istorice, în acest context încercându-se şi realizarea unui parc în jurul Mitropoliei.

Astfel, prin adresa nr. 216 din 26 aprilie 1911 a șefului Serviciului Tehnic al Primăriei, adresată primarului orașului Târgoviște, aflăm ca fusese întocmit un plan de situație și un deviz al costurilor însumând 1751.60 lei, privind amenajarea unei grădini publice în fața Mitropoliei, după noua aliniere ce se dăduse străzilor Libertăţii şi Obor.

În plus, Consiliul Comunal al orașului, în şedinţa sa din 26 Aprilie 1911, a aprobat acest proiect şi a solicitat ca lucrările să se dea în antrepriză prin licitaţie publică şi cu termen redus, contravaloarea urmând a se achita din bugetul extraordinar al exerciţiului pe anul 1911-1912. Se pare că, lucrările privind amenajarea unei grădini publice în fața Mitropoliei, pentru care Primăria orașului contribuise cu suma de 1500 lei, trebuiau urgentate deoarece între 20-24 august 1911 urma să se desfășoare în orașul Târgoviște, al VIII-lea Congres național al învățătorilor și oamenilor de știință din România.

Din nefericire, la sfârșitul anului 1911, lucrările privind împrejmuirea și amenajarea grădinii publice din fața Mitropoliei nici măcar nu au fost demarate, găsindu-se în aceeași stare ca și în faza proiectării. În plus, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii, prin Biroul de Arhitectură al Comisiei Monumentelor Istorice, prin adresa nr. 29446 din 11 noiembrie 1911, înștiința Primăria orașului Târgoviște, că  lucrările vor fi reluate de-abia în primăvara anului 1912, odată cu restaurarea și a clopotniței.

După terminarea lucrărilor la Mitropolie, mult mai târziu, în 1933, Virgil Drăghiceanu, aducea următoarele remarci: „Clădirea de astăzi este o reconstituire ipotetică, ea rămâne cel mai important monument de artă zidită în epoca contemporană, atât prin soliditatea lucrărilor făcute, cât şi prin grija cu care s-au studiat toate elementele ei arhitectonice. Amintirile vechii Mitropolii sunt îngropate în temeliile actualei biserici şi sunt încă vii în puţinele obiecte care au mai rămas şi sunt expuse în Muzeul bisericii”.

Pe aceleași coordonate, se află și Nicolae Iorga, care afirma cu amărăciune după reconstrucția Mitropoliei din Târgoviște, că aceasta se prezenta, ca fiind „total prefăcută, cu pridvorul ei așezat pe șase stâlpi, cu turnul unic, prea subțire, ridicat pe o temelie înaltă. În față, e un turnuleț stricat, și o poartă de lemn, pecetluită cu un număr al Ministerului, închide intrarea prin vechiul zid de cărămidă”.

Surse:

-Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Primăria orașului Târgoviște;

-Marin Dumitrescu, Istoricul a 40 de biserici din România, vol. I, Tipografia „Vocea Învățătorilor”, Bucuresci, 1899;

-Smaranda Gheorghiu, Târgoviște, vechea capitală a Munteniei, în „Albina. Revistă Enciclopedică Populară”, Anul IV, nr. 13-14, București, 1911;

-Nicolae Grigore Aramă, Ghid. Târgoviștea în trecut și astăzi. Mici explicațiuni documentate și legendare asupra monumentelor ei, Tipografia „Dâmbovița” Florea Pârvulescu & C-nie, Târgoviște, 1911;

-Virgil Drăghiceanu, Monumentele istorice din judeţul Dâmboviţa, Institutul de Arte Grafice şi Editura Minerva, Bucureşti, 1912;

-Mircea B. Ionescu, Târgoviștea. Schițe istorice și topografice, Tipografia Adolf Sonnenfeld, Societate Anonimă, Oradea, 1929;

-Virgil Drăghiceanu, Mitropolia Târgoviştei. Note istorice şi arheologice cu 18 ilustraţii şi planuri, Institutul de Arte Grafice E. Mârvan, Bucureşti, 1933;

-Nicolae Iorga, România, mamă a Unității Naționale, cum era până la 1918, vol. I, România „Munteană”, București, 1939, (f.ed.);

-Cornel Mărculescu, Unele aspecte privind restaurarea Mitropoliei din Târgoviște și amenajarea unui parc al acesteia (1889-1914), în vol. „Târgoviște – Reședință a mitropoliților munteni – 500 de ani de la mutarea oficială a Mitropoliei, de la Curtea de Argeș”, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, 2020.

Prof.dr. Cornel Mărculescu