Pe nea Mitu, a lu` Toma, l-am cunoscut în urmă cu aproape patruzeci de ani, pe vremea când anii mei nu făceau niciun sfert din anii lui de-acum. Era înalt și subțire, și drept cum rar îți este dat să întâlnești printre oamenii de la țară, bun gospodar veșnic având de rânduit câte ceva prin curtea din fața casei, plină de flori, ori prin cea din spate, plină de fel de fel de orătănii. Îl strigam la poartă, din când în când, în interes de serviciu și el venea mereu zâmbitor, lăsând dincolo de țâțâna porții toate amărăciunile, supărările și vitregiile sorții. Aducea cu el numai bucuriile, căci atunci când ai copii și nepoți acestea vin de la sine. Și el avea multe și multe de spus despre toți ai lui.
Cu toate că era ,,tânăr pensionar”, după ce bătătorise timp de patruzeci de ani calea Produlești-Târgoviște, în slujba C.F.R.-ului, pot spune că l-am cunoscut în floarea vârstei și așa a rămas încă vreo douăzeci de ani, timp în care îl vedeam când și când. Apoi, nu ne-am mai văzut. Mai întrebam câteodată pe câte cineva din sat, din satul lui, Costeștii din Deal, ce mai face și tot auzeam:
– Nea Mitu?! Tare-mare, nu se lasă! Mă bucuram pentru el. M-am bucurat și anul trecut când am aflat că primarul comunei Produlești, domnul George Georgescu, i-a făcut o vizită de ziua lui. Dar nu se compară cu bucuria și onoarea de a-l fi întâlnit personal, mergând împreună cu același primar, la aniversarea împlinirii a nouăzeci și nouă de ani, în 4 septembrie 2022.
Am ajuns la nea Mitu puțin după ora zece. Mă așteptam să îl găsim odihnindu-și oasele în lungul patului, răsfățându-se, binemeritat, după aproape un secol de activitate zilnică. Dar, n-a fost să fie. Ne-a întâmpinat zâmbind, sprijinit în cadrul metalic, tovarășul lui de drum, încercând să adopte o poziție cât mai…ostășescă. Întâmplător sau nu, pe ecranul televizorului din fața lui se derula emisiunea ProPatria. Impresionant: un veteran de război, la ceas aniversar avea invitat de onoare Armata Română! Înainte de orice i-am privit chipul senin și zâmbetul larg, gândindu-mă: nea Mitu încă își ține bucuriile în brațe!
Timpul și-a pus, nemilos, amprenta asupra trupului omului de altădată, dar nu și asupra sufletului. Placheta Omagială și tortul aniversar oferite de Primăria Comunei Produlești, prin persoana domnului primar George Georgescu i-au adus încă o bucurie în plus. Întrebat fiind câți ani face a spus: ,,S-au strâns mulți! M-am trezit de dimineață și m-am gândit: ce de ani din nouă sute douăzeci trei și până acum! Trece timpul…”.
Da, trece timpul. Mai ieri, la 4 septembrie 1923, se năștea în satul Costeștii din Deal ( pe atunci aparținând de com. Costești-Vale), Raionul Găiești, NISTOR DUMITRU, fiul lui Toma și al Elenei, oameni gospodari și cu frică de Dumnezeu. A urmat cursurile școlii primare din sat, unde a absolvit șapte clase după care, ca orice tânăr de la țară cu brațele vânjoase și bune de muncă, și-a început drumul vieții pe cont propriu, iar când i-a venit vremea de însurătoare l-a unit cu cel al alesei inimii, Constanța. Au fost binecuvântați cu doi copii, Nicolae și Georgeta, la rândul lor dăruindu-le nepoți și strănepoți. Din anul 1988 soția sa sălășuiește în lăcașurile cerului, așteptându-l pe nea Mitu, veteranul, să își încheie misiunea lui pe acest pământ.
A fost încorporat la armată în plin război, în 10.05.1944, în cadrul Regimentului 1 Argeș, arma Transmisiuni, specialitatea militară Radio-transmisionist Stație Radio putere mijlocie și mare. Un timp și-a desfășurat stagiul pe Aeroportul Otopeni. Apoi a fost trimis pe front. O descrie ca pe cea mai grea perioadă din viața lui. A avut totuși norocul pe care alții nu l-au avut. S-a întors acasă, sănătos, la 10.05.1946, cu grad de segent, reluându-și cursul firesc al vieții…
,,A fost greu, taică, greu de tot în război! Aveam niște bocanci…și în ei obiele, vai mama noastră! Și mâncarea…Mâncam căpățâni de oaie fierte. Noi am ajuns numai până în Moldova, și ne-am întors că au întors ai noști armele, dar alții au ajuns până în fundul Siberiei. Unii au mai venit acasă după șase ani, alții deloc. Și atunci, ca și acum, unii erau răi, le plăcea să omoare oameni, ca ăia la Hiroșima, oameni și copii nevinovați, după ce se spusese că nu mai e război…Am văzut pe unii, nemți, care au bombardat o biserică că se zicea că este un cuib de ruși acolo…Păi ce ai , mă, cu biserica? Si pe Generalul Dragalina au vrut să îl omoare, într-o pădure, dar ăla care trebuia să tragă în el nu a mai avut gloanțe și așa a scăpat…A fost greu, am văzut multe, mulți morți, mulți schilodiți…Greu e și acum…și nu înțeleg cu războiu ăsta din Ucraina…să distrugă tot, așa degeaba. Să zică oamenii: bă, suntem frați toți, hai să nu ne mai batem, să ne înțelegem unii cu alții, să stăm la masă să discutăm frumos! Dar ei, nu și nu, se pregătesc de război…peste tot. Dar știți ceva? Cu tot ce a fost, eu, dacă aș mai fi în putere, aș mai face o dată armata! Păi acum e boierie: încălțați, îmbrăcați frumos, mâncare bună…Ce le trebuie război?!”
Aceasta este povestea veteranului din comuna Produlești, sat Costeștii din Deal, satul în care se nasc povești!
Flori Bungete
