În momentele dificile pentru poporul român din toamna anului 1916, care a determinat armata română să se retragă în Moldova, lăsând sub ocupaţia Puterilor Centrale mare parte din teritoriul României, pentru a nu fi capturat şi batjocorit  craniul lui Mihai Viteazul de către trupele austro-ungare, care ocupaseră cea mai mare parte a judeţului Dâmboviţa prin Etapa 266 prusiană, și al cărei Comandament ( Etappen-Kommandantur ) a fost instalat la Târgovişte, în localul Primăriei, s-a luat decizia istorică de a fi salvată relicva sfântă a neamului românesc.

La îndemnul lui Nicolae Iorga, dascălilor Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, preotul Alexandru Dolinescu ( profesor de religie între anii 1912-1924) şi Theodor Naum ( profesor de limba română între anii 1914-1919), le-a revenit misiunea istorică de a salva craniul lui Mihai Viteazul, în condiţii foarte grele pricinuite de evacuarea liceului în Moldova la Dorohoi şi ulterior la Iaşi. Transportul preţioasei relicve la Iaşi prin Bucureşti, s-a realizat de către preotul Alexandru Dolinescu, care a înfăşurat-o într-o veche stofă bisericească şi apoi într-o alta obişnuită, ascunsă într-o cutie din lemn de cireş căptuşită cu o catifea roşie. Acest episod este amplu descris de către soţia profesorului Alexandru Dolinescu: „Iorga a obţinut la Bucureşti autorizaţia de la Mitropolie şi de la Ministerul de Război şi a rezervat biletul pentru un compartiment dintr-un tren special. Toate acestea le-a trimis direcţiei liceului. Pe la jumătatea lui noiembrie 1916, Alexandru Dolinescu mi-a adus o cutie frumoasă din lemn de cireş, am învelit ţeasta într-o stofă bisericească şi am aşezat-o în cutia aceea pe care am vârât-o într-un geamantan, iar împrejurul ei am pus lucruşoarele copiilor ( aveam trei copii, cel mare de 5 ani ). Directorul de studii Ion Pavelescu ne-a dat maşina şcolii şi un soldat, ajutor la bagaje şi am plecat, cu ce am putut lua în grabă, la Bucureşti. Ajunsesem în capitală înainte de prânz, iar trenul a plecat seara pe la zece. Era o aglomeraţie de nedescris, mii de oameni se refugiau. Am ajuns la Iaşi a doua zip pe la 11, din gară, Alexandru a mers la Mitropolie să predea capul”.

În dimineaţa zilei de duminică 17/30 noiembrie 1916, preotul Dolinescu a fost întâmpinat în gara din Iaşi de către profesorul Naum ( acesta făcuse deplasarea în capitala Moldovei mai devreme cu scopul de a prezenta adresele oficiale privind prevenirea autorităţilor locale ), cei doi profesori predând tidva sacră Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Cu această ocazie, a fost semnat jurnalul nr. 3512 de către mitropolitul Pimen ( 1909-1934 ), preotul Alexandru Dolinescu, profesorul Theodor Naum şi protosinghelul Policarp Luca: „Se constată de noi prin acest jurnal că astăzi, duminică 17 noiembrie 1916, ora 3 după amiază, a sosit la Iaşi, părintele Alexandru Dolinescu preot şi profesor la Şcoala militară de la mănăstirea Dealului şi ne-a predat capul Voievodului Mihai Viteazul, din două piese, tigva şi maxilarul de jos, aşezat într-o cutie de lemn încuiată”. După ce relicva a fost depusă într-o tainiţă pe peretele de răsărit al sfântului altar, în grija eclisiarhului Mitropoliei, Policarp Luca, a fost semnat actul de predare de către cei implicaţi, fiind redactat în trei exemplare: unul a rămas în custodia Mitropoliei, iar celelalte două au fost predate de către profesorul Theodor Naum ministrului Cultelor I. G. Duca şi ministrului de Război Vintilă Brătianu. După predare, profesorul Teodor Naum s-a înapoiat singur la Mănăstirea Dealu, ca să raporteze despre îndeplinirea misiunii, iar peste câteva zile, când liceul a fost evacuat, a revenit şi el în Moldova odată cu ceilalţi colegi.

Odiseea relicvei lui Mihai Viteazul avea să continue în vara „tripticului” an 1917, când ţeasta Voievodului a fost strămutată la Kerson, un orăşel de lângă gurile Niprului din sudul Ucrainei. Pentru efectuarea acestei operaţiuni secrete, ministrul Cultelor Ion G. Duca, i-a însărcinat pe administratorul Casei Bisericilor, Petre Gârboviceanu şi pe directorul Seminarului „Sf. Grigore Decapolitul” din Craiova, Grigore Popescu Breasta, cerându-i acestuia din urmă s-o aibă în grijă şi s-o aducă intactă înapoi relicva atât de preţioasă. La Kerson, preotul Grigore Popescu Breasta a ascuns cutia cu craniul voievodului sub poala acoperământului Sfintei Mese a Altarului, până la 3/16 aprilie 1918, când Petre Gârboviceanu şi Grigore Popescu Breasta s-au întors la Iaşi, iar peste două zile au predat relicva sfântă, mitropolitului Pimen al Moldovei.

Surse:

Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Iași;

Alexandru Dolinescu, Ridicarea capului Marelui Voievod Mihai Viteazul de la mănăstirea Dealul în octombrie 1916, în „Neamul Românesc”, an XV (1920), nr. 185;

Niculae I. Şerbănescu, Dimensiunea religioasă a personalităţii domnitorului Mihai Viteazul (1593-1601) – premise şi argumente pentru canonizare-, Arhiepiscopia Târgoviştei, Târgovişte, 2011;

Constantin I. Stan, Odiseea craniului lui Mihai Viteazul (1916 – 1920), în „Alma Mater Porolissensis”, Zalău,, nr. 4, iulie 2001;

Ilie Dumitrescu, Constantin Cîrjan, Odiseea capului Viteazului, în Magazin Istoric, anul X (1976), nr. 8 (113).

Scarlat Porcescu, Craniul voievodului Mihai Viteazul, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A.D. Xenopol Iaşi”, tom XIV, 1977.

Prof.dr. Cornel Mărculescu