You are currently viewing JURNAL DE CĂLĂTORIE: Camino de Santiago francés

JURNAL DE CĂLĂTORIE: Camino de Santiago francés

  • Post category:Editorial

Pe scurt, Camino de Santiago clasic, numit si „Camino Frances, înseamnă circa 800 de km mergând pe jos sau pe bicicletă din Franța până la capătul Spaniei, în 30 -35 de etape, câte o etapă pe zi. Se numește Camino Frances pentru că vine din Franța, însă, mai mult de 97 la sută se desfășoară pe teritoriul Spaniei.

Harta, Camino Frances, cel clasic, cu orașele principale.

Se merge prin sate și orase, în mare parte pe poteci și drumuri de pământ. Traseul este marcat perfect cu săgeți galbene. Este greu să te pierzi. În sate, totdeauna există o pensiune ieftină a bisericii și câteva private, la 8 euro și ceva în medie pe noapte la comun. Magazine mici găsești în fiecare sat. Clinici există, dar în satele mai mari și în orașe. Există serviciu care îți cară bagajul pentru 5 euro până în următorul sat unde ai de gând să te oprești. Nu mergi prin ceva pustiuri. Problemele de siguranță sunt aproape de zero. Camino se face de 1000 de ani și Spania este o țară dezvoltată. În comparație, în munții Bucegi într-o excursie de o zi, ești cu mult mai izolat ca oriunde pe camino.

Marcajul, scoica arătând cum toate rutele converg spre Santiago și săgeata galbenă. O să vedeți mii de săgeți și scoici pe drum.

Două sute și ceva de mii de oameni parcurg camino sau parte din camino anual. Pe drum sunt în fiecare zi câteva sute de oameni care fac același lucru. Atât pelegrinii, cât și ai bisericii sunt dispuși să ajute și să dea când este nevoie. Apă, mâncare, o haină de frig, pături, pelerine, pastile dacă nu ai, cineva îți oferă. De multe ori, mâncarea și cazarea sunt cu donație, după posibilități. Dacă nu ai bani prea mulți, poți da 5 euro pe o noapte de cazare și 2 mese. Cei care sunteți obișnuiți doar cu țara noastră ortodoxă, o să aveți un mic șoc în ceea ce privește rolul și comportamentul bisericii.

În evul mediu, era datoria oricărui creștin cu stare să facă un pelerinaj la Ierusalim. Normal, plecai din satul tău, cu cai și servitori, petreceai un an și ceva și cheltuiai o avere pe drum. Musulmanii au cucerit Ierusalimul și pelerinajul a devenit dificil de făcut. Biserica pierdea bani, toate hanurile, restaurantele, spitalele, paza, transportul auxiliar fiind ale ei. Așa că au inventat un nou pelerinaj, de data asta spre Compostela, Spania, unde se pare că sunt moaștele sfântului Iacob. Deja exista o ruta, inainte de Isus oamenii mergeau la mare la Finisterre, langa Compostela, unde credeau că e sfârșitul pământului. Acolo ardeau hainele pe mal, sperând să scape astfel de diferite boli.

Astăzi, sistemul este la fel cu cel de acum 1000 sau 500 de ani. Normal ar trebui să pleci de la tine din sat din fața bisericii, cu o hârtie de la preot care să arate că ești din parohie și bun creștin și să termini  în biserica din Santiago de Compostela. În Santiago, după ce participai la slujba de la ora 12.00, în ziua când ajungeai, ți se dădea un certificat, numit  compostela, care atesta că ai terminat. Odată terminat era de așteptat să te vindeci, să îți vină moștenirea, să ți se îndeplinească dorința. În prezen,t religia nu mai contează, nu te întreabă nimeni nimic. Marea majoritatea a celor care sunt pe camino nu vin din motive religioase. Mai sunt și alte camino în Spania. Cel clasic, „superautostrada”, cu facilități și multă lume care îl face este cel galben, Camino Frances. Fiindcă este o întrebare frecventă, subliniez răspunsul:  dacă e primul vostru camino, începeți cu acesta, clasic, „Frances”, galben.

Diferitele rute în Spania. Cea galbenă este clasică.

Vin rute de Camino. Vin din toată Europa și se unesc în St. Jean. Aproximativ 99 la sută din pelegrini, cu excepția spaniolior și a portughezilor, îl fac pe acesta prima dată. Multora le place și apoi mai fac din celelalte. Cu spaniolii e altceva, dacă unul trăiește în sud în Sevilla, de exemplu, trebuie să plece de la el din oraș. Așa că va face la „Via de la Plata” și nu Camino Frances. Chiar și așa, vezi foarte mulți spanioli și portughezi  care vin pe Camino Frances. Cu spaniolii, ca întotdeauna e ceva special, sunt 3 la sută din cei care încep Camino în St. Jean, dar 50 la sută din cei care termină în Compostella. Explicația este simplă, nu trebuie decât să faci ultima 100 de km, să ai ștampilele de pe ultima sută mai bine zis, ca să obții certificatul compostella. Așa că ei vin și fac ultima sută, de multe ori în 10 zile cu sieste și stat în Albergo când plouă și iau certificatul. Niște domni din Valencia mi-au explicat treaba asta, ei înșiși făceau tot camino, dar pe ultima sută veneau și „femeile și cățeii”.

Încă o dată, părerea mea este să începeți cu Camino Frances și dacă vă place să reveniți și să faceți unul sau mai multe din celelate. Cât despre mine – o să le fac pe toate, pe jos sau pe bicicletă.

Bicicleta pe camino este foarte frecventă. Cam o zecime din peregrini sunt pe bicicletă. Mulți l-au făcut pe jos și revin și îl mai fac o dată pe bicicletă. În loc de 30 de etape, pe bicicletă îl poți face în 10-15. Bicicliștii beneficiază de toate facilitîțile, pot sta la albergo de biserică, există loc special amenajat unde să pun bicicleta peste noapte. În marea majoritate, se folosesc biciclete de teren, „mountain bike” (engleza inevitabilă).

Totul începe în St. Jean, un mic sat pe granița între Franța și Spania. Ajungi, îți iei pașaport de camino și a doua zi ești pe drum. Odată ajuns pe Camino, încep să apară problemele. Nu ai mers 10 km și au și apărut. În ordinea importanței, problemele pe camino sunt următoarele:

– Prea mult bagaj, prea greu. În mod normal, aproximativ 10 la sută din greutatea ta, ar trebui să fie rucsacul. „Masa lacrimilor” o să o cunoașteți aproape sigur, dar e de preferat să nu aveți chiar așa de mult de-a face cu ea. Normal luați haine cât mai ușoare și care să se usuce repede. Nu iei nimic în plus, nu există modă, nu există „poate îmi trebuie și aia”. Tai coada la periuța de dinți și iei cel mai scurt cablu de încărcat telefonul pe care îl ai. Fiecare 20 de grame contează când duci un rucsac 800 de km. Bețele, rezerva de apă gen camelbak, adidași de trail, precum și rucsac ultra ușor sunt indispensabile pentru mine. Dacă nu vrei să mănânci mâncarea de peregrino 30 de zile, este necesar un castron de camping, un set lingură/furculiță și neapărat un briceag. Pe drum am găsit o sumă de nuci și migdale, fără briceag sunt cam greu de mâncat.

-După prima etapă, în Roncesvalles e un singur albergo la o biserică. Acolo este o masă mare, pe care lumea lasă ce nu mai poate căra. Lași ce nu îți trebuie, iei ce vrei. Nu este exclus să vezi saci de dormit și ghete de sute de euro, parfumuri de zeci de euro. Favoriții mei – niște maimuțoi pentru care fetele japoneze au plâns multe lacrimi când au trebuit să-i lase. E un moment camino, a trecut doar o zi și deja ți-ai schimbat idea despre posesiunile materiale.

-Încălțăminte inadecvată sau / și încălțăminte nouă. Îți iei ghete noi să faci camino și le pui în picioare a doua oară în dimineața aia. Prima dată a fost în magazin, de încercare. Foarte probabil nu ai mers vreodată 800 km pe jos într-o lună. Nu este ieșirea pe munte sau maratonul unde bagi o zi sau două și apoi gata. Aici, indiferent de ce bătături și răni ai – a doua și a treia zi ai iar 30 km de făcut. Adidași de trail sau adidași de alergare mai solizi sunt de preferat. Multă lume vine cu ghete și regretă. Tendința omului este să ia ce e mai gros, greu, mare, să fie, să țină, poate cine știe… Mergem cu biciclete de munte pe asfalt și cu mașini de teren prin oraș. Singura etapă de munte e prima cand treci Pirineii. În rest mergi pe drum de asfalt sau de pămant ca la țară. Am mers parte din alt camino cu o fată din România care venise cu niște ghete destul de ușoare și confortabile. După vreo săptămână a trebuit în Santander să căutăm adidași din cauza bătăturilor. A luat o pereche de adidași și problemele au dispărut instant. Altă treabă e cu ținutul gleznei. Poate se aplica, dar rar. Gheata ține glezna, se zice. De fapt nu ține, nu e atât de strânsă. Poate doar la persoane care chiar au probleme cu gleznele.

-Deși ai prea multe kg nu ai tot ce îți trebuie. Pelerinele, papucii, bandajele, crema anti fricțiune, ciocolata erau cele mai căutate lucruri a doua zi pe camino. Primul oraș cu magazine mari, Pamplona, e la 3 sau 4 zile distanță.

-Perioada și vremea. Există un grad mare de corelație între ele. Vremea este cel mai important factor necontrolabil. Am făcut camino și în septembrie-octombrie, dar și în aprilie. Diferența a fost enormă. Ideal este să  îl faceți în mai sau septembrie. Nu începeți  înainte de 1 mai. Ploaia, frigul, faptul că treci Munții Pirinei pe șosea fiindcă potecile sunt închise, sunt câteva dintre motivele pentru care zic asta.

-Perioada și lumea. În martie-aprilie, majoritatea sunt oameni mai în vârstă, foarte mulți la pensie. O chestie pe care o auzi mult este faptul că în iulie-august nu o să găsești loc în albergo și că este foarte cald. Dacă municipalul este plin, mergi la privat. Dacă și privatul este plin, municipalul te lasă să pui o saltea undeva. Dacă chiar nu mai e loc nici de saltea, mergi o oră până în următorul sat.

-Perioada și cheltuielile. Variație este, dar nu semnificativă. Meniurile de pelegrin poate că scad cu un euro când nu este sezon. Cazarea – crește vara, dar la nivel de camino întreg nu cred să se adune mai mult de 50-60 de euro în diferență. Transportul – în Spania e cam la același preț, doar avionul până în Spania poate diferi. În general, cu un buget de 25-30 de euro pe zi, excluzând transportul până la start și de la final, o duci bine dacă ești chibzuit. Se poate face camino și sub 15 euro pe zi dacă este nevoie, se poate cheltui și 100 în medie pe zi.

 

Răzvan Vulpea călătoare