[Moara din Onceşti, hanul lui Vărzaru, lăutari vestiţi – Marin Colţatu]

Nu a mai rămas din moară şi casa morii nimic, a mai rămas doar urmele iazului. Moara a funcţionat în locul unde şoseaua Gemenea – Cândeşti se desparte de fostul iaz, adică în dreptul podişcei care aduna apele şanţului şoselei şi le varsă în fostul iaz în dreptul casei construită de V. Gheorghe. În interior era scris cu litere săpate în lemn: Construit în 1802. I. Rola constructor.

Hanul a existat în satul Brătuleşti, pe drumul Băldeşeşti.

Şi azi se mai vede groapa unde a existat beciul hanului lui Vărzaru. Este pe locul lui Visarion Chişavu şi Ion Gh. Baldeş la capul de miazănoapte al terenului, pe malul pârâului Băldeşeşti.

Nu aş fi cunoscut aceasta, dacă păzind vacile dincolo de pârâu, nu ar fi povestit acestea, precum şi diferite întâmplări, Niţă Popescu şi Iosif N. Baldeş, care şedeau cu casele aproape de acest loc. Şi cum mie la vârsta aceea de 10-12 ani, îmi era tare drag să-i ascult, iar ei care trecuţi poate chiar de 80 de ani le plăcea să povestească diferite întâmplări din viaţa lor, sau auzite de la alţii, ca de ex.: povesteau că la numitul han la sărbătorile paştelui sau Crăciunului se vinde vinul din căruţa trasă de 4-6 sau chiar 8 boi. Nu mai lăsa consumatorii să bage vinul în pivniţă, îl vindea cârciumarul lui Vărzaru din căruţă. Şi că aceasta o făcea omului ca să mai poată să scoată şi ei câte o ulcea de vin, fără să bage grecul de seamă. Că grecul era cârciumar.

Între familiile de ţigani care au trăit în cătunul Vărzaru, din Oncești,  a trăit lăutarul Marin Colţatu, cu o renumită orchestră care era solicitat de boierii timpului din împrejurimi şi chiar din Târgovişte şi Câmpulung. Tot Marin Colţatu şi orchestra lui, era preferatul şi lui Radu lui Anghel, negustor şi tot odată căpitan de haiduci ai acelor timpuri. Cântece populare făcute şi cântate de acest lăutar neştiutor de carte, au fost culese de prof. Rădulescu Codin culegător de folclor al timpului din Priboeni Muşcel. Urmaşi din vestita orchestră a lui Marin Colţatu au trăit până mai târziu. În timpul răsboiului 1916-1918, sau împuţinat cu totul. Cei care au plecat pe front nu au mai venit toţi, iar cei rămaşi acasă, sau stins din viaţă din cauza tifosului exantematic care a secerat multe vieţi în iarna anului 1916-1917.

Conu Alexe 

 Pe partea stângă a râului Dâmboviţa, de la vărsarea în D-ţa a pârâului Valea Mare şi iarăşi până la vărsarea în Dâmboviţa a pârâului Valea Teodoreştilor, şi de sub malul din stânga şoselei până în Dâmboviţa a fost moşia lui Conu Alexe (…). Nici copiii lui Conu Alexe, ca şi ai lui Radu Vărzaru nu au rămas la moşie (…). Numai fiica cea mică a lui Conu Alexe, pe nume Carolina, a rămas aci la moşie, căsătorindu-se cu Nae de la Argeş, aşa se numea logofătul lui Conu Alexe, şi care a rămas în sat cu numele de Nae Argeşeanu, devenind și ginerele boerului, şi ca atare proprietarul moşiei (…).

Copiii lui Nae Argeşeanu ca de altfel ai tuturor boerilor au căpătat funcţii, şi deci sau stabilit la oraş, vânzându-şi partea lor de avere boerului în formare lui Mihai al lui Diţă, întemeietorul familiei Diţescu din Voineşti.

Numai pe fiica cea mai mică Elena o căsătoreşte Nae Argeşeanu cu un fiu al satului, care era şi primul învăţător al satului, pe nume Dumitru Ioan, fiul lui Ioan Olteanu, negustor ambulant, care venind cu tolba cu marfă de vânzare din sat în sat, a renunţat la negoţ, şi cu banii cei avea a cumpărat o bucată de pământ, şi s-a stabilit căsătorindu-se cu o fiică a satului, în partea dinspre Cândeşti a satului Onceşti. Acest Ioan Olteanu îşi dă pe unul din cei trei fii ai săi Dumitru, la şcoală la oraş, şi vine învăţător al satului (…).  Deci din familia lui Conu Alexe a rămas moştenitori în sat prin fiii acestuia Carolina şi nepoata Elena D. Ioan, care e mama doctorului P. Dumitrescu, şi colonelului Ioan D. Virgiliu.

VA URMA

Iulian Oncescu