În organizarea evenimentelor s-a implicat şi Liceul Militar Mănăstirea Dealu, care, prin adresa nr. 194 către Garnizoana oraşului Târgovişte semnată de comandantul liceului colonel Camil Olteanu, şi, în conformitate cu Ordinul Ministrului de Război nr. 4255, preciza că pe 26 august 1920 vor avea loc serbări cu ocazia aducerii capului ,,marelui erou şi domn Mihai Viteazul, cu care ocazie vor avea loc serbări, la care vor participa membri ai Parlamentului, miniştri şi ataşaţi militari străini şi, după câte avem informaţii, şi membrii ai familiei regale”. Fiind fixată ziua de 26 august 1920 pentru readucerea relicvei sfinte a neamului românesc acolo unde îi era locul, primarul oraşului Târgovişte a luat măsuri speciale pentru udarea străzilor incluse în traseul stabilit şi Aleea Mănăstirii Dealu, pavoazarea oraşului şi ridicarea a patru arcuri de triumf: la gară, la Mitropolie, la intersecţia străzii Calea Domnească cu strada Mihai Bravu şi la podul Mihai Bravu. Noaptea de 25 august 1920, trenul special cu întreg convoiul ce-l însoţea, a petrecut-o în satul Nucet, în apropiere de oraşul Târgovişte. Astfel, după trei zile de la plecarea din Iaşi, trenul a intrat  în gara Târgovişte la 26 august 1920, unde, într-un pavilion special amenajat, a fost oficiat un serviciu religios de către mitropolitul primat Miron Cristea, Pimen mitropolitul Moldovei, Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului, protoiereul judeţului Ilfov, Traian Vintilescu şi de către toţi membrii clerului din localitate.

Descrierea atmosferei şi a evenimentelor desfăşurate cu un ceremonial fastuos la Târgovişte şi Mănăstirea Dealu, în ziua de 26 august 1920, a fost amplu descrisă de către participanţii la manifestare: marele istoric naţional Nicolae Iorga, Ion Petrovici şi Miron Cristea. Ulterior, evenimentul a fost amplu tratat de aceia care s-au ocupat în istoriografia românească de problematica readucerii relicvei sfinte a lui Mihai Viteazul la Mănăstirea Dealu (26 august 1920), în a doua jumătate a secolului XX şi la începutul secolului XXI: Constantin Rezachevici, Maria Munteanu Breasta, Ilie Dumitrescu, Constantin Cârjan, Scarlat Porcescu, Niculae I. Şerbănescu,Constantin Cârjan, Constantin I. Stan, Mihai Oproiu, Marian Curculescu, Iulian Oncescu și Cornel Mărculescu. Fără a exclude importanţa şi contribuţia acestor articole şi studii ale istoriografiei româneşti asupra readucerii la Mănăstirea Dealu a relicvei sacre a neamului românesc, există şi o serie de documente menţionate de unii istoricii şi care se află la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Dâmboviţa: Fond Prefectura Dâmboviţa, Fond Primăria oraşului Târgovişte.

După oficierea serviciului religios în gara din Târgoviște, relicva sfântă a românismului a fost aşezată pe un afet de tun drapat cu drapelul naţional, tras de şase cai şi, în sunetul clopotelor tuturor bisericilor din oraş, a pornit spre Mănăstirea Dealu, însoţită de un alai impresionant, conform programului stabilit: Bulevardul Carol, strada Libertăţii până la Prefectură şi de aici pe strada Calea Domnească, strada Mihai Bravu până la Mănăstirea Dealu. „De-a lungul bulevardului, târgoveţii şi ţăranii din împrejurimi, bătrâni, femei şi copii, cu acelaşi sentiment de pioasă adorare, se înşiruie pe ambele părţi ale străzii până departe de alee, pe serpentine spre mănăstire. Se aşteaptă trecerea sfântului. De-a lungul drumului se aruncă flori ”.

Programul de detaliu al serbărilor cu ocazia transportării capului lui Mihai Viteazul de la Iaşi prin Ardeal la Târgovişte şi Mănăstirea Dealu, cuprindea conform adresei nr. 2982 din 22 august 1920 a Garnizoanei Târgovişte către primăria oraşului: „În ziua de 26 august 1920 se va ridica capul lui Mihai Viteazul de la gară, la ora 9.30, şi se va transporta la Mănăstirea Dealu, cu următorul ceremonial: 1. se va oficia, la plecarea din gară, o rugăciune cu preotul din Târgovişte. Vor lua parte: a) autorităţile militare, civile şi clerul din localitate; b) Liceul Militar Mănăstirea Dealu; c) trupele din garnizoană cu drapele şi muzică; d) toate societăţile cu drapele şi muzică; e) şcoala cu corurile din localitate; 2. după oficierea rugăciunii, lădiţa ce poartă capul marelui erou naţional se va depune pe un afet de tun care va fi drapat cu drapele naţionale cernite şi pregătit din vreme, sub îngrijirea Corpului 2 Armată teritorială; 3. toate autorităţile arătate la punctul 1 vor însoţi relicva până la Mănăstirea Dealu, unde se va face din nou un serviciu religios; 4. cortegiul ce va însoţi relicva eroului va fi format în ordinea următoare: a) un pluton de infanterie va deschide cortegiul; b) toate corurile din Târgovişte vor cânta imnuri religioase şi naţionale pe tot parcursul drumului; c) clerul; d) şcoalele, elevii Liceului Militar Mănănstirea Dealu; e) compania de onoare cu toate drapelele din garnizoană şi garnizoanele vecine şi cu drapelul Regimentului 6 Infanterie „Mihai Viteazul”; f) afetul de tun cu relicva; g) autorităţile militare şi civile şi toţi ofiţerii din garnizoană; h) toate societăţile culturale care vor fi invitate la ceremonie în acest scop; i) publicul ce va lua parte la oficierea serviciului religios; j) trupele cu muzică militară vor încheia cortegiul; 5. parada se va comanda de un general din Corpul 2 Armată; 6. pe tot parcursul drumului, afetul de tun va fi escortat de către ofiţerii superiori din localitate, de preferinţă din cei decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”; 7. în tot acest timp, clopotele de la toate bisericile vor suna; 8. ajuns la biserica Mănăstirii Dealu, se va depune capul la vechiul loc, cu onorurile cuvenite, se va oficia slujba religioasă şi se vor ţine cuvântări ocazionale; 9. după depunerea capului, comisiunea şi invitaţii se vor înapoia la Bucureşti cu trenuri special”.

Sărbătoarea naţională a tuturor românilor de la Târgovişte şi Mănăstirea Dealu din 26 august 1920, este descrisă cât se poate de original de către reputatul filosof Ion Petrovici, în amintirile sale, astfel: „În gara Târgovişte nu se mai făcu nici o ceremonie oratorică, dar aşteptau sosirea garniturii noastre câteva zeci de cetăţeni, în frunte cu demnitarii oraşului, iar la un pas înaintea lor, reprezentantul guvernului, generalul Ioan Răşcanu, ministrul de război. De cealaltă parte a gării, un car frumos împodobit aştepta preţioasa relicvă pentru a o transporta la vechiul ei lăcaş de unde please în pribegie. Cortegiul format aici a parcurs pe jos distanţa până la Mănăstirea Dealu, pe traseul: Bulevard, str. Libertăţii până la Prefectură, Calea Domnească, str. Mihai Bravu, podul cu acelaşi nume, Aleea Mânăstirii până sus pe platoul pe care a fost construit impunătorul edificiu de către Radu cel Mare. Ajunşi la destinaţie, cei prezenţi s-au orânduit pe două rânduri pentru a asista la desfăşurarea ceremoniei”. Însoţit de generalul de divizie adjutant și șef al Casei Militare, Paul Angelescu, regele Ferdinand a sosit în gara Târgovişte la ora 11.30, unde, a primit raportul de la locotenent colonel Bianu, comandantul garnizoanei, iar împreună cu alaiul ce-i însoţeau, printre care Șerban Tasian, prefectul județului Dâmbovița și Stavri Diaconescu, primarul orașului Târgoviște, care i-a oferit suveranului tradiționala pâine și sare, au pornit cu toții în automobile spre Mănăstirea Dealu.

În curtea mănăstirii Dealu, au oficiat o slujbă religioasă mitropolitul primat Miron Cristea, împreună cu mitropoliţii Pimen Georgescu al Moldovei şi Sucevei şi Nicolae Bălan al Ardealului, cinstind memoria sufletelor voievozilor Radu cel Mare, Pătraşcu cel Bun şi Mihai Viteazul. Un prinos omagiu i-a fost adus „conducătorului revanşei şi restauraţiei bizantine”, şi de către regele Ferdinand: „ Însufleţiţi de aceaşi patriotică pietate cu care M-am închinat la Putna umbrei Marelui şi Sfântului Ştefan, vin astăzi împreună cu D-Voastră să aduc, ca Rege al României întregite, prinosul de recunoştinţă şi preaslăvire faţă de osemintele acestei măreţă figuri ale istoriei românilor. Cu evlavie şi plini de admiraţie ne descoperim şi ne plecăm capetele înaintea ta, Viteze Mihai, care ne-ai fost o stea lucitoare în timpuri de grea încercare şi un izvor nesecat de îmbărbătare pentru ostaşul nostru în toiul luptei, iar pentru întregul neam românesc ai fost mai mult decât atât: simbolul viu şi glorios al unităţii naţionale. Lăsat-ai undeva, în Capitala unei marii Împărăţii din vremi trecute-care s-a folosit mult de sabia cuceritoare, dar drept răsplată ţi-a pregăţiti în taină pierirea-aceste cuvinte scrise de mâna ta: «Şi hotarul Ardealului, pohta ce-am pohtit, Moldova şi Ţara Românească…De aceea ţi se închină azi, ca eroului lor national, milioane de inimi româneşti. Te salută din cer sufletele miilor de ostaşi cărora, jerfindu-ţi ca şi Tine viaţa pentru măreaţa ideea a unirii, le-a fost dat să fie executorii testamentului Tău. Cu noi toţi se bucură şi sufletele întâilor Voevozi Basarabi, ale căror rămăşiţe au fost descoperite de curând în străveche Biserică Domnească din Curtea de Argeş; parcă le-a ajuns prea strâmt locaşul lor în zilele noastre, când atât s-au întins hotarele Ţării, ai cărei întemeietori au fost şi ei.”. În continuarea discursului său, Întregitorul de Neam li se adresa celor prezenți, astfel : „Vouă vă este dată credincioasă pază a acestei sfinte rămăşiţe. Fiţi vrednici de această mare cinste!”. Alocuțiunea regelui Ferdinand s-a încheiat cu un mesaj adresat elevilor liceului militar de la Dealu, care aveau deosebita misiune de a asigura paza credincioasă a relicvei sfinte a neamului românesc: „Acea patriotică inimă românească prin stăruința căreia s-a înființat școala voastră lângă locul de odihnă a lui Mihai Viteazul, s-a gândit cu drept cuvânt că tinerele voastre suflete se vor încălzi de faima și aureola acestui Mare Domnitor și că învățămintele vieții sale, atât de bogată în fapte de vitejie, se vor sădii mai adânc, în inimile viitorilor conducători ai iubitei noastre armate. Voi sunteți bucuria pururea înoită a măreței umbre care vă ocrotește”.

La solicitarea lui Nicolae Iorga, înainte de a fi depus capul Voievodului în mormânt, regele Ferdinand şi-a desprins  de pe piept insigna albastră a Ordinului Militar de Război „Mihai Viteazul”, aşezând-o pe fruntea primului unificator, după care a cimentat cu mortar alb capacul de marmură al sarcofagului. După serviciul divin, au rostit discursuri, începând cu Nicolae Iorga, mitropolitul Miron Cristea, profesorul universitar Ion Petrovici – din partea Camerei Deputaţilor, generalul ardelean Herbay – din partea Senatului, profesorul Ioan Lupaş- din partea Senatului universitar Cluj, profesorul Vasile Tarnovschi – rectorul Universităţii din Cernăuţi, profesorul Marin Ştefănescu – din partea Societăţii Caselor Naţionale, profesorul Florin Ştefănescu-Goangă – din partea Univerităţii din Cluj, profesorul Vasile Haneş – în numele Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu şi Cezar Partenie – din partea studenţimii. Ineditul sărbătorii naţionale din 26 august 1920, este dat de participarea la procesiunile din gara din Târgovişte şi de la Mănăstirea Dealu, pe lângă personalităţile amintite, a prinţului moştenitor al împăratului Hinhito al Japoniei, viitorul împărat Hirohito – Shōva (1926-1989), cel care solicita informaţii despre funcţionarea liceului militar de la Mănăstirea Dealu, cu scopul de a realiza ceva asemănător în ţara soarelui răsare.

Academia Română şi Liga Culturală- arăta Nicolae Iorga în încheierea Cuvântului rostit de Nicolae Iorga cu prilejul aducerii capului lui Mihai Viteazul de la Iaşi la Mănăstirea Dealu, – se obligau pe viitor a face din amintirea marelui voievod una din comorile veşnice ale generaţiilor următoare: „Dacă Academia şi Liga Culturală, completându-se în domenii deosebite, pot spune astăzi că n-au lucrat în zadar în faţa mormântului glorios de astăzi pentru frântura de trup furată odinioară, iubitor, dar umil urii duşmanului, ele îşi lua obligaţia, de altminterea firească, de a lucra şi mai departe pentru a face din amintirea lui una din comorile veşnice din care se împrospătează generaţiilor energiile unui neam”.

Un alt vorbitor, Ion Lupaş a transmis prin discursul rostit un mesaj din partea Colegiului profesoral al Universităţii din Cluj şi a arătat cu această ocazie că aduce o cucernică închinăciune memoriei lui Mihai Viteazul: „Biruit-au gândul Tău, slăvite Voevoade Mihai!. Căci tot ce a lucrat de 319 ani încoace pentru el s-au împotriva lui i-a folosit. S-a întrupat acum şi trăieşte în toate fibrele sufletului nostru românesc, sădind necontenit şi fructificând ideea patriotică, idea naţională şi ideea creştină. Iar trupul Tău, pângărit şi pierdut în ţărâna dela Turda, s-a sculat din mormânt- ca odinioară a lui Lazăr cel mort de patru zile- şi după trei veacuri a încununat, în forma organismului naţional reîntregit, cu vecinica cunună a biruinţei gândul, în care Tu ai crezut ca un creştin, pentru înfăptuirea căruia ai lupta ca un erou şi Te-ai sacrificat ca un mucenic : gândul unităţii noastre naţionale – politice!. Lauda numelui Tău o perpetuează de acum înainte glorioasa dinastie română, o înalţă istoria, o cântă poesia, o vesteşte şcola, o preamăreşte biserica, o întruchipează armata, o va înţelege întregul popor şi se va cutremura de sfântul ei fior toată suflarea românescă. De acum şi schingiuitul Tău trup şi mult sbuciumatul Tău suflet ce poate află, în împărăţia vesniciei, odihnă şi «uşurare multă”.

Însumând ceea ce au reprezentat serbările prilejuite de aducerea capului lui Mihai Viteazul de la Iaşi la Mănastirea Dealu, ziarul Dacia nota în nr. 217 din 28 august 1920: „Şi tot înţelesul acestor zile de sărbătoare e această mulţime credincioasă, românească, crescută pe pământul Moldovei. E, cu alte cuvinte, mai presus de orice altă consideraţie, mai aparentă în fond, mai neînsemnată ca realitate – e simbolul pe care-l reprezintă pentru popor Mihai Viteazul. Acest simbol e păstrat în adâncul sufletului. Şi cum Dumnezeu e însăşi natura, simbolul reprezentat de craniul lui Mihai Viteazul e însăşi unitatea naţională sintetizată într-o formulă”.

Astăzi, pe peretele turnului clopotniţă ridicat de Gheorghe Bibescu, din afara incintei bisericii de la Mănăstirea Dealu, acolo unde în anii de supremă criză ai primului război mondial,  ,,mănăstirenii”, elevi ai Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, prestau serviciul de gardă lângă relicva sfântă a poporului român greu încercat, şi sub privirile adumbrite ale bustului de bronz al lui Mihai Viteazul ridicat prin măiestria sculptorului Teodor Panait la 18 august 1976, stă scris pe o placă de marmură pentru eternitate: ,,Aici a funcţionat între anii 1912-1946 Şcoala de elită a ţării, liceul militar de la Mănăstirea Dealu înfiinţat de marele patriot şi om politic Nicolae Filipescu”.

Surse:

-Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Prefectura Dâmbovița, Dosar 32/1920; fond Primăria orașului Târgoviște, Dosar 1/1920;

–Solemnitatea transportăriei capului lui Mihai Viteazul, în Adevărul, Anul XXXIII, nr. 11166, 24 august 1920; nr. 11167, 25 august 1920; nr. 11168, 26 august 1920;

–Transportarea capului lui Mihai Viteazul, în Adevărul,  Anul XXXIII, 11161, 19 august 1920; nr. 11169, 27 august 1920; nr. 11169, 27 august 1920;

–Solemnitatea aducerii capului lui Mihai Viteazul la Mănăstirea Dealu, în Monitorul Oficial, nr. 121, sâmbătă, 4 septembrie 1920, Partea neoficială;

-Nicolae Iorga, Soarta rămăşiţelor lui Mihai Viteazul. Idei dintr-o conferinţă ţinută la Iaşi şi discursul rostit la mănăstirea Dealului în numele Academiei Române şi al Ligei Culturale cu prilejul aducerii capului lui Mihai Viteazul, Tipografia Cultura Neamului Românesc, Bucureşti,  1920;

-Dinu Dumbravă, O sărbătoare a sufletului românesc, în „Dacia”, I, nr.217 din 28 august 1920;

–Cuvântări de Ferdinand I Regele României (1889-1922). Din publicaţiile „Fundaţiei culturale – Principele Carol”, Bucureşti, 1922;

-Ioan Lupaş, Capul lui Mihai Viteazul. Cuvânt rostit la Mănăstirea Dealul la 13/26 august 1920 , în „Studii, conferinţe şi comunicări istorice”, vol. I, Bucureşti, 1927;

-Nae A. Vasilescu, Cuvântări regale 1889-1926, Brăila, 1931;

-Emilian Malciu, Trei sute şaptezeci de ani de la moartea lui Mihai Viteazul. Sub bolta Mănăstirii Dealu, în ,,Archiva Valahica. Studii şi materiale de istorie şi istorie a culturii”,Târgovişte, VIII, 1976;

-Marian Curculescu, 22-26 august 1920. Readucera la Mănăstirea Dealu a capului voievodului Mihai Viteazul reflectată în mentalitatea colectivă, în „Valachica. Studii şi cercetări de istorie şi istoria culturii – 19 – ”, Târgovişte, 2006;

-Cornel Mărculescu, Strămutarea rămășițelor pământești ale domnitorului Mihai Viteazul și readucerea lor la Mănăstirea Dealu (1916-1920), în „Patmos” Revistă de studii interdisciplinare, Editată de Centrul de Cercetări Științifice Interdisciplinare Dumitru Stăniloaie al Universității Valahia din Târgoviște, Numărul 11, Anul VI/1, București-Târgoviște,  Valahia University Press, decembrie 2017;

-Neculai Moghior, Ion Dănilă, Vasile Popa, Ferdinand I văzut de contemporanii săi, Editura Militară, Bucureşti, 2006;

-Nicolae Iorga, Discursul rostit cu prilejul aducerii capului lui Mihai Viteazul de la Iaşi la Mănăstirea Dealul, în Pagini din Istoria Academiei Române (1866-1948). Acte, donaţii, discursuri, portrete şi evocări academice, volum îngrijit de Dorina N. Rusu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2007;

-Constantin I. Stan, Patriarhul Miron Cristea – O viaţă – un destin, Colecţia de studii şi eseuri-istorie, Editura Paideia, Bucureşti, 2009;

-Ion Benone Petrescu, Mihai Viteazul: comemorare (1601-2001), Editura Domino, Târgovişte, 2001;

-Ion Benone Petrescu, De la Mănăstirea Dealu la Tokyo, în „Târgoviştea în vitralii”, Editura Domino, Târgovişte, 2003;

-Ion Petrovici, Readucerea capului lui Mihai Viteazul de la Iaşi la Mănăstirea Dealu (1920), în De-a lungul unei vieţi. Amintiri, Ediţie revizuită, Colecţia: Memorii, jurnale şi corespondenţă, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2007;

-Iulian Oncescu, Memorie şi cinstire: readucerea capului lui Mihai Viteazul la Târgovişte (1920) în istoriografia românească în Analele Universităţii din Craiova, Istorie, Anul XVI, nr.2 (20), 2011, Noiembrie, Editura Universitaria, Craiova, 2011;

-Cornel Mărculescu, Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu şi readucerea capului marelui Voievod Mihai Viteazul în 1920, în Revista Hristica, Editată de militarii din Garnizoana Târgovişte, Nr. 9, Târgovişte, 2011;

-Cornel Mărculescu, Odiseea relicvei lui Mihai Viteazu, de la Turda la Târgovişte în vol. ,,Arheologie şi istorie în spaţiul carpato – balcanic,” (coordonator Denis Căprăroiu), Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun,  2011;

-Iulian Oncescu, Istoriografia românească despre readucerea capului lui Mihai Viteazul la Târgovişte (august 1920) în vol. „Românii în istoria Europei” vol. I, coord. Marusia Cârstea, Sorin Liviu Damean, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2013,

-Iulian Oncescu, Memorie și cinstire: cuvântări și discursuri rostite la readucerea capului lui Mihai Viteazul (26 august 1920), în vol: „În amintirea unui istoric român. Nicolae Ciachir”, Editura Etnologică, București, 2016;

-Iulian Oncescu, Biserica Ortodoxă Română și împlinirea idealului național: participarea Mitropolitului Primat Miron Cristea la prima mare sărbătoare națională a tuturor românilor (26 august 1920), în vol. „Ortodoxia românească și înfăptuirea Marii Uniri”, Arhiepiscopia Târgoviștei, Târgoviște, 2018;

-Cornel Mărculescu, Drumurile capului voievodului unificator Mihai Viteazul (1601-1920), în „Voievozi de Târgoviște. Controverse și adevăr istoric”, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2019;

-Cornel Mărculescu, Memorie și cinstire: 100 de ani de la readucerea capului lui Mihai Viteazul la Mănăstirea Dealu (1920-2020), în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, An XXIII, nr. 2(88), Centrul Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2020;

-Iulian Oncescu, Prima mare sărbătoare națională a tuturor românilor: readucerea capului marelui voievod Mihai Viteazul la Târgoviște (26 august 1920), în vol. „Erou medieval și simbol național. Studii despre Mihai Viteazul”, coord. Radu Cârciumaru, Iulian Oncescu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2021.

Prof.dr. Cornel Mărculescu