PREGĂTIRI PENTRU DEFENSIVĂ

– IANUARIE-APRILIE 1942 –

Comandamentul superior german de care aparțineam și noi, alături de unguri și de italieni, a dispus odată cu pășirea în noul an, trecerea în defensivă și organizarea în cele mai bune condiții a unei apărări de durată, în vederea iernii care începuse să se facă simțită.
S-a dispus astfel organizarea unei linii continue de apărare, terenul fiind accidentat și împădurit, fără intervale între unități, pentru a se evita infiltrările în spatele poziției noastre de aliniament, a unor grupuri inamice de cercetare, care să fie transformate în unități de partizani pentru destabilizarea frontului în spatele liniilor noastre. De menționat că în luptele de pe frontal rusesc au fost antrenate batalioanele brigăzilor de infanterie care au crescut de la patru la șase, prin mobilizarea rezerviștilor. Dotarea cu armament era însă precară.
Având în vedere aderarea Regatului României la Tripla Alianță, achizițiile tehnicii de luptă s-au făcut cu precădere de la firmele germane pentru armamentul de artilerie și de la cele austriece, pentru armamentul ușor de infanterie, puști-carabine, aruncătoare de mine, branduri și artilerie ușoară.
Artileria s-a dovedit a fi punctul slab al acestor formațiuni, gurile de foc nefiind suficient de puternice pentru relieful din Rusia. În zonele colinare însă, performanțele pieselor de artilerie învechite erau mulțumitoare.
Comandamentul care se întindea pe un front de sute de kilometri, între Izum și Voloșilovgrad, a fost organizat de strategii nemți alături de cei ai noștri la nivel de divizie, astfel încât terenul deluros înalt să fie ocupat de vânătorii de munte cu trei batalioane și un divizion tunuri de munte dar și de un regiment de infanterie germană cu artileria respectivă.
Batalionul nostru avea o poziție de apărare pe un front de aproape trei kilometri, având în linie trei companii de infanterie și una de cercetare. Compania mea de branduri-mitraliere era amplasată pe flancul stâng al batalionului cu cele trei plutoane în linie, din care reținusem ca rezervă o grupă de zece oameni.
În stânga noastră făceam legătura, prin plutonul unu, cu un regiment de infanterie germană. Acesta din urmă, comandat de un locotenent-colonel de carieră, avea de apărat un front de aproape 2000 m, era mult avansat față de compania din dreapta mea, datorita configurației terenului. Pe acest front au fost amplasate cazemate construite din bușteni de lemn și pământ. Fiecare cazemată construită cam cu 40 metri în fața liniei propriu-zise a tranșeelor, avea trei ambrazuri cu o deschidere spre inamic de 120 grade și era ocupată de trei piese care formau un cuib de mitraliere. În exteriorul cazematelor, în față și lateral, au fost săpate câte șase gropi circulare în picioare, pentru a fi folosite la nevoie contra tancurilor cu care rușii erau obișnuiți să atace. Locașurile antitanc erau legate între ele și de cazemate, dar și de tranșeele propriu zise cu șanțuri de legătură pentru o mai rapidă deplasare.
În fata poziției cazematelor, la circa 50 de metri, geniștii au construit obstacole din rețea de sârmă ghimpată, întinsă pe suporți de lemn, iar în unele locuri câmpuri de mine anti infanterie, gata să-i primească pe ruși…
În spatele fiecărui amplasament se organizase o rampă pentru deplasarea mai ușoară la nevoie a brandurilor.
Cele 18 adăposturi-cazemate, ridicate la câte 300 m unul de altul, acopereau cei peste 5000 de metri ai frontului ocupați de batalionul nostru. Pentru a îngreuna și mai mult atacurile inamicului, mai ales cele de noapte, în fata poziției, așa cum am mai spus, geniștii au construit obstacole compuse din rețele de sârma ghimpată joase, abatise din lemn, adică baricade formate din copaci tăiați ale căror ramuri erau lăsate cam 1 metru și ascuțite la vârf, cu trunchiurile înfipte oblic în pământ pe direcția rușilor și asigurate cu pichete, iar capetele ascuțite ale ramurilor erau îndreptate în sus și spre exterior către inamic, pentru obstrucționarea înaintării. În spatele acestora fuseseră instalate de către geniști câmpuri de mine anti infanterie.

Trecuse cea de a doua jumătate a lui februarie 1942. Iarna acestor locuri străine începuse încă din noiembrie trecut cu zăpadă și viscole. Poziția de apărare a batalionului și, respectiv, a companiei mele era complet terminată si gata de a primi lupta. Toate cazematele construite primiseră de la băieții care le ocupau câte un nume care le evidenția, nume cu rezonanță istorică pe harta războaielor trecute, dar numite cu nume alese de ocupanții acestora, care mai de care mai deosebite și mai haioase, așa cum deosebiți și glumeți erau și cei care le apărau.
Comandantul diviziei de infanterie germană cu care ne învecinam, împreună cu locotenent-colonelul Gheorghe Avramescu comandantul batalionului vânătorilor de munte și maiorul Nelu Petreanu, ajutorul comandantului de batalion, au inspectat întreaga poziție de apărare și au rămas foarte plăcut impresionați și mulțumiți de cele văzute, iar comandantul regimentului de infanterie germană, un locotenent-colonel venit pe la sfârșitul lunii februarie să ia legătura cu batalionul, ne-a felicitat văzând poziția de apărare a companiei din care făceam parte, dispunând ca unitatea germană ce se învecina la dreapta cu compania mea să păstreze o legătură permanentă cu noi prin agenți și telefon.
În toată această perioadă de oarecare acalmie cât a durat organizarea frontului de apărare pe aliniamentul Doneț, în sarcina fiecărui pluton intra efectuarea zilnică a cercetării terenului din fața poziției, înspre satul Dergaskaia, de unde se făcea auzită o febrilă activitate a inamicului. Începuse concentrarea forțelor ruse în vederea ofensivei de primăvară, despre care fusesem informați ca va urma. Cercetarea avea scopul de a urmări și afla efectivele inamicului din fața noastră, a armamentului, dar și a eventualelor mișcări de trupe.
Eram în spațiu caucazian, undeva rătăciți între Marea Caspică în față, Marea Azov în spre sud-vest, în spate, pe platoul dintre Don și Doneț, unde se simțea o foarte febrilă și intensă activitate a inamicului care-și începeau concentrarea forțelor în vederea ofensivei de primăvară.