ÎN AȘTEPTARE…

Zilele se scurgeau una după alta, fără să avem vreo acțiune mai de Doamne ajută.
Parcă se aștepta ceva, parcă ceva greu plutea în aer, ca o pătură apăsătoare…
Zvonuri peste zvonuri, unele credibile prin natura lor informațională, altele pur și simplu fanteziste, cum că s-ar fi ajuns la o înțelegere cu rușii care cedau terenurile ocupate abuziv și retrocedau întreaga Basarabie se intersectau unele cu altele. Erau și creduli care înghițeau aceste gogoși. Cum poți concepe că un hoț, după ce a reușit să-și înhațe prada, o s-o lase de bună-voie, ba chiar o să-și ceară și scuze?
Indiferent de ce se vorbea, era de necrezut…dar să revenim la ale noastre…În acest spațiu ostil cuprins între Marea de Azov la vest, munții Caucaz la sud și Marea Caspica la est, exista o mare grupare de forțe armate aliate, germano-române-italiene-maghiare, dispersate pe o linie a frontului de aproape 500 km. între Nalcik, și aliniamentul Krimskaia-Abinskaia- Şapsugskaia la polul opus.
Nalcikul, un orășel de câteva zeci de mii de locuitori care auzisem că a fost cucerit, a fost punctul cel mai depărtat de granițele românești atins de ostașii români în Rusia. Armata română a atins punctul maxim al cuceririlor prin lupte, începute după Trecerea Prutului la 22 iulie 1941 și continuate după Trecerea Nistrului, a Bugului, a Niprului.
Până la capătul acestui drum, străbătut de români, se află nenumărate momente de eroism, sacrificii și glorioasă istorie azi uitate, uneori chiar dinadins, despre care nimeni nu scrie și nu vorbește, de parcă românii nu s-ar fi luptat pur și simplu, pas cu pas, metru cu metru, ci ar fi cucerit aceste locuri fără să tragă un foc de armă și fără să piară un singur om.
Asta era în sud. Noi eram undeva la mijlocul acestui uriaș front. Acum, judecând la rece cum se mai spune, îmi dau seama că această campanie idioată a fost rodul minții bolnave a unor conducători care sperau ca astfel să rămână în istorie ca vașnici cuceritori. Dar, n-a fost așa…
Comandantul companiei, căpitanul Datcu, cel ce nu mă avea la suflet și de fiecare dată nu pierdea ocazia să mă trimită în necunoscut, mi-a trasat sarcina de a observa permanent prin incursiuni, situația inamicului. Motiva faptul că eram intelectual, că absolvisem Școala de Război pe care el nu o absolvise fiind ofițer vechi, că puteam citi o hartă, că am oameni cunoscuți și destoinici…

Am organizat o patrulă formată din cinci băieți descurcăreți sub comanda sergentului Zoican Petre din Știrbei ca să execute o incursiune adâncă spre inamic și am plecat spre necunoscut…
Pe la ora 2 dimineața, când dinspre ruși nu se mai auzeau cântecele vocilor dogite de vodkă, grupa de cercetare pe care o conduceam, a plecat citind harta terenului cu o lanternă oarbă făcându-ne drum printre minele și obstacolele amenajate de geniști, spre marginea satului din fața noastră, Dergskaia.
Înaintând cu precauție, am ajuns aproape de pozițiile rușilor unde, un ins pe jumătate beat, un gradat săracul, care pesemne mâncase ceva stricat care-l trimitea foarte des la latrină, a avut nenorocul să-l apuce burta tocmai atunci, de unde l-am și săltat.
Cu prizonierul capturat, ne-am întors aproape de luminatul de ziuă și l-am predat la cancelaria companiei, unde i s-a luat interogatoriul. Informațiile aduse de patrula noastră, alături de cele relatate de prizonier, bun cooperant, au fost foarte prețioase în vederea viitoarelor operațiuni din zilele care au urmat.
Incursiunile și patrulările la inamic au continuat și în zilele următoare pentru a observa orice schimbare de trupe sau de amplasamente. Deplasările de trupe ale inamicului, dintr-o parte în alta, au fost astfel cunoscute la timp de batalion și raportate eșalonului superior, respectiv diviziei de infanterie germană cu care conlucram.
Toate patrulele de cercetare trimise în această perioadă a iernii, confirmau o mare concentrare de forțe în zona frontului nostru, soldați și tehnică militară, respectiv forțe de infanterie, artilerie și tancuri.
Compania germană din stânga plutonului meu a fost retrasă în refacere după aproape două luni de front fiind înlocuită de un contingent nou de infanterie germană, comandat de un locotenent cam de vârsta mea. Camarazii germani au venit să-și ia la revedere de la noi, iar noul comandant a ținut să-mi spună că va păstra o bună legătură cu mine și vom conlucra tot așa de bine cum au făcut-o și cei pe care i-a înlocuit. Tot atunci mi-a făcut cadou de cunoștință un frumos portțigaret și o brichetă cu care am și venit de pe front și le păstrez și astăzi ca o amintire a camaraderiei cu ofițerul neamț.
În punctul de comandă al plutonului, amenajat frumos și încăpător de băieții mei, invit pe căpitanul Datcu și pe ceilalți ofițeri comandanți de plutoane respectiv cei doi ofițeri germani, să ne cinstim cu o sticlă de șampanie din rezerva proprie. Simt că între noi și nemții nou instalați pe amplasamente există o adevărată camaraderie de arme…
Spre finele lui februarie 1942, domnul colonel Augustin Ionescu, înlocuitorul la comanda batalionului prin plecarea la spital apoi în concediu de odihna a domnului colonel Gagea Paul ne-a comunicat telefonic informația primită de la comandantul Diviziei de infanterie germană că: „Marea ofensivă rusească este iminentă”. Știam și noi asta. Nu mai era nevoie să ne fie adusă la cunoștință această știre, atâta timp când chiar de al acțiunile întreprinse de cercetașii noștri trăseseră și ei, comandanții, această concluzie.
Patrula trimisă de mine în după amiaza aceleiași zile s-a înapoiat și a raportat că forțe puternice și pe front larg afluiesc spre poziția companiei și a batalionului. S-au mai observat pe lângă micuțele care blindate, un fel de autotunuri de 22 mm care adăposteau în timpul atacului în puținul loc din spatele conductorului, o mitralieră, un tun de 22 mm în turelă și un număr de 6 – 8 infanteriști.
Camioane ZIS 6 cu instalații pe șasiu de rachete auto purtate, adică celebrele Katiușa, aruncătoarele de rachete de 300 mm, erau gata de pornire.

Aceste Katiușa erau spaima noastră după ce cei câțiva soldați ce veniseră la noi în companie ca să umple golurile de efectiv, povestiseră efectul acestora pe care l-au simțit pe propria piele. Spuneau că sunt foarte eficace, putând lansa în decurs de un minut cele 16 rachete, cu care erau dotate, amplasate câte patru pe rânduri suprapuse cu o rază de acțiune vastă, de 6 – 7 000 metri, efectiv proiectilele explodând la impactul cu solul din 20 în 20 m, un adevărat covor de explozii.
Suprafața de 3-400 m.p. pe care cădeau aceste proiectile dintr-o singură salvă, era devastată la suprafață, scăparea era numai în tranșee sau adăposturi bine consolidate.
Noi aveam așa cum am mai relatat, aruncătoare de mine, branduri de 80 mm și de 120 mm. sau cele mari de 240 mm. încărcate pe sus, direct pe țeavă, cu care puteam să tragem maxim 8-10 proiectile pe minut, în funcție de agerimea și istețimea servanților, pe când ei…
Experienţa precedentelor conflicte a demonstrat influenţa pe care cercetarea a avut-o asupra luptelor care au urmat. De aceea în batalionul nostru se punea accent pe pregătirea acestei categorii de militari. Această activitate, cea de cercetași, a fost cea mai bună oportunitate băieți să-şi exerseze şi să-şi testeze deprinderile şi cunoştinţele necesare executării misiunilor specifice pe timp de noapte în orice împrejurare sau anotimp.
Informațiile aduse de aceste grupuri de cercetași, adevărați vânători nevăzuți cu ochii ațintiți spre inamic, cântărindu-le și observând cea mai mică mișcare, cea mai mică schimbare de poziție, ne-au fost de mare ajutor.
Fiecare nouă zi este o altă schimbare pentru a-ți schimba viața… M-am întrebat, oare ce ar trebui făcut în aceste momente? Mi-am răspuns – să păstrăm MĂSURA. Dacă ne îngrijorăm în mod exagerat și ne cultivăm frica, ajungem la o extremă nedorită – panica. Dacă bravăm, etalându-ne gratuit și exagerat curajul, cădem în cealaltă extremă – inconștiența, situație ce-i poate afecta grav pe cei din jur.
Am aflat, cu groază, despre realizarea acestor Katiușa, arme teribile, cărora le purtăm frica și noi cei mulți din fața lor, gata să le primească mesajul morții, dar și cei care le posedă, ba chiar și cei care le-au creat.
Deci, gata. Să ne pregătim că începe…

Înv. Petrescu Zaharia Nicolae

Va urma.