Din totdeauna, românul a știut și în situații de restriște, să-și mângâie sufletul cu un cântec, cu o poezie care să le aline dorul de cei de acasă. Acest fapt este demonstrat de acești oameni simpli, absolut necunoscuți, dar care au fost părtași la nașterea României Mari și care ne-au lăsat însemnat pe o foaie de hârtie, mărturia sensibilității și a dragostei nețărmurite pentru neam și țară. Direct din tranșeele războiului pentru Întregirea Națională (1916-1918), soldatul și ofițerul român a reușit prin bunul său simț românesc să-și exprime prin versuri cuvântul doinit, adevărul despre bucuria, simțămintele, revolta, ura sau dragostea, sentimente izvorâte din nevoia de a se face auzit. În vreme de război, soldații care știau să scrie își exprimau de cele mai multe ori trăirile și sentimentele în agende sau prin scrisori pe care le trimiteau acasă celor dragi.

Încă din timpul războiului, ziarul „România. Organ al apărării naționale”, care a funcționat între lunile februarie 1917-martie 1918, sub direcția rezervistului Mihail Sadoveanu, a publicat în paginile sale poezii ostășești scrise direct din tranșeele războiului. De asemenea, astfel de poezii au fost tipărite atât în ziarul Neamul Românesc, condus de Nicolae Iorga, cât și în volume de poezii, cum sunt:  „Doruri și amoruri. Poezii scrise pe front și în Moldova, publicate în timpul războiului (1916-1918)”, apărut în 1919 la Alexandria,  dar și „Poezii și cântece de pe front”, volum întocmit de Nicolae Tomiciu și Nicolae A. Roșu.

Cert este că astfel de poezii se regăsesc pierdute prin diferite dosare ale Arhivelor Militare Române printre importante rapoarte, ordine de zi sau jurnale de operații ale diferitelor unități militare, dar care au fost meticulos arhivate de către Serviciul de Informații al Armatei Române. În acest sens, este elocvent Ordinul Circular nr. 2228/28 martie 1920, prin care Secția a IV-a a Marelui Stat Major făcea precizări importante fostelor unități militare participante la Războiul pentru Întregirea Națională: „Pentru pregătirea sufletească și educația morală a generațiilor tinere care se ridică de acum înainte, cea mai vie și sfântă pildă sunt fără îndoială faptele săvârșite de bravii noștri ostași în cursul Marelui Război pentru Dezrobirea Neamului. În acest scop, toate faptele în acest fel, trebuiesc aduse la cunoștința tuturor și cât mai mult răsplătite, atât prin convorbirile zilnice cu soldații în cazărmi, cât și prin publicitate”. În același timp, Regina Maria afirma referitor la sacrificiul suprem pentru țară și neam al soldatului român în Primul Război Mondial: „Nu vărsați lacrimi pe mormintele eroilor, ci mai curând slăviți-i în cântece așa ca faima numelui lor să rămână un ecou prin legenda veacurilor” (Calendarul Regina Maria 1918, Tipografia Serviciului Geografic 1918, Iași).

Concluzionând, poeziile scrise de soldați și diferiți ofițeri direct din tranșeele Regimentelor românești redau în primul rând trăirile semnatarilor în momentul scrierii, cunoscuți sau nu, și reprezintă mărturia faptului că moartea iminentă, în aceste împrejurări, l-a determinat pe soldatul român să se exteriorizeze și prin versuri, chiar dacă nu era poet, el făcând acest lucru simplu în termeni curați și conciși, constituind un adevărat patrimoniu personal pentru aceștia și contribuind nemijlocit la îmbogățirea istoriografiei care tratează Primul Război Mondial.

Nu plânge, maică Românie!

Nu plânge, maică Românie,

Că am să mor neȋmpărtăşit!

Un glonţ pornit spre pieptul tău,

Cu pieptul meu eu l-am oprit…

Nu plânge, maică Românie!

E rândul nostru să luptăm

Şi din pământul ce ne arde

Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, maică Românie!

Pentru dreptate noi pierim;

Copiii noştri, peste veacuri,

Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, maică Românie!

Adună tot ce-i bun sub soare;

Ne cheamă şi pe noi la praznic,

Când România va fi mare!

Hârtiuţa pe care erau aşternute aceste versuri a fost găsită de camarazi în raniţa unui soldat ucis în toamna anului 1918, în luptele de pe muntele Sorica din Carpaţii de Curbură. Aflat la Cota 1709, muntele Sorica de lângă Azuga, era un punct-cheie pentru cucerirea Predealului, unul dintre locurile situate pe graniţa dintre Muntenia şi Transilvania. Ulterior, pe culmea de la Sorica a fost înălţată o capelă dedicată eroilor căzuţi la datorie pentru România Întregită.

Prof.dr. Cornel Mărculescu