Poezia e în firea poprului românesc și e singura comoară a sufletului său, care în cursul veacurilor grele de suferinți l-a însoțit, ușurându-i greul vieții, și l-a îndulcit, mângâindu-i sufletul, iar din zilele de fericire ne-a păstrat bogăția sufletului său sănătos, vesel, senin și nobil. Multă jale și durere, mult chin și batjocură a îndurat poporul ardelenesc din partea ungurilor în decursul războiului european! Suferințe pe câmpul de luptă, suferințe acasă! Nu s-a putut ca aceste suferințe să nu scoată din adâncul inimii poporului necăjit coardele poeziei ca să cânte durerea. Câte inimi s-ar fi zdrobit de durere și de dor, dacă n-ar fi pășit poezia ca să le mângâie și să le ușureze? În versuri și-a turnat dorul și jalea, patimile și suferințele soldatului la front, în versuri i-au răspuns cei de acasă și versul le-a fost mângâierea și nădejdea. În ele veți găsi resignarea și optimismul sănătos al țăranului, alăturea cu decepțiunea și durerea, care capătă o nuanță plăcută prin ajutorul artei poetice. Ele au un ton religios, țăsut cu fire puternice de sentimente curate, morale. Credința și nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea și împlinirea datoriei, iubirea de patrie și nostalgia, dragostea nemărginită față de soție și familie, și nădejdea într-o soartă mai bună a neamului nostru pe urma suferințelor îndurate pentru alții.
Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor.
Dr. Emil Precup, director la Liceul Petru Maior din Gherla
Frunză verde de mătasă
Frunză verde de mătasă,
Iau piana și merg acasă
Să scriu cărticea aleasă
La drăguța mea aleasă,
Și să-i scriu o poezie
La mândra, din cătunie,
Ca să vadă cum trăiesc,
Și câte rele pățesc.
De când, mândră, te-am lăsat
Multe rele, m-au mâncat
Și lacrimi multe-am vărsat,
De când m-am dus, puișor,
Să știi că am tras la dor
Și sunt slab de mai să mor.
Vai, mândruță, dumneata
Când cu mine față-i da
Îi gândi că sunt moartea,
Cu jele m-ai întreba
Cum de m-am trecut așa.
Eu ți-oi spune tot dreptu
Că doru și urâtu
Rău mi-a mâncat sufletu.
Acum știi, mândră, și tu
Că câtu-i de rău doru
Că-i mai rău ca urâtu.
De urât bei și mănânci
De dor numai mi te stângi,
De urât mănânci și bei
De dor stai numai să piei.
Ardă focu războiu
Că nu-i mai văd capătu
Iacă-al patrulea an este
Și de pace nu-i nădejde
Fără numai tot de rău,
C-așa vrea și Dumnezeu,
C-am făcut cu toții rău.
Cântă, cucule-n făget
Rămâi Ardele (Ardeal) sâcret
Și-al meu sat pustiu de tot
Că se strâng voinicii-ncet
Și pe-aicea puțini șed
Că la graniți toți îi trec
Cu puști și cu sulițe
Să se lupte-n graniță
Să sloboadă foc și pară
Să nu vie Rușii-n țară.
Bine-ar fi barămi la vară
Să se facă pace-n țară
Să vie voinicii iară
Să are și să cosească
Și pruncuții să și-i crească
Și să-și crească copiii
C-o rămas mici săracii
Și n-au cu cine trăi
Vai, milă m-i de dânșii.
Doamne, Dumnezeule,
Mare, milostivule,
Uită-te, Doamne, și-ascultă
Plângerea mare și multă
Că toată lumea se miră
Cât sânge pe dealuri cură.
Doamne, Dumnezeule, preasfânt,
Fă o pace-ntre popoare
Că toată lumea s-omoară
Și rămân copii săcreți
Și părinți nemângâiați
Și rămân surori iubite
Și neveste văduvite
Și rămân copii micuți
Și bătrânii slabi și mulți,
Căci care-au rămas prin sat
Nici nu-s vrednici de lucrat
Nici greutăți de purtat.
Doamne, fie-ți milă sfântă
Și-auzi lumea cum se cântă,
Maicile după fiuți,
Fetele după drăguți,
Surorile după frați,
Nevestele după bărbați
Că li-s tare-nstrăinați.
Crenguță de viorele
Vai, aceste versurele,
Scrise de mâinile mele,
O cătană tinerel
Care-i mâncat de mult rău,
Să le trimit la mândra,
Când a prinde să cetească
Lacrămișle să-i pornească
Cum mi s-au pornit și mie
Când le scriam pe hârtie,
Te uită, mândră la ele
În vale pe rândurele,
Că-i vedea lacrămi de-a mele
Și ți-a mai trece de jele.
Foaie verde din pârâu,
Scrisă de drăguțul tău,
Foaie verde buruiană,
Să vă spun și cum mă cheamă,
Foaie verde de colie
Eu sunt Muste Vasilie,
Foaie verde de tuleni,
Din comuna Coroieni.
Oh, tu lună și voi stele,
Plângeți, durerile mele,
Și Ție, Doamne, mă rog
Să-mi dai minte și noroc.
Te salut cu mult dor,
Mult iubite cetitor!
Sursa:
-Emil Precup, Dor și jale. Patimi și suferințe, Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor, Tiparul Tipografiei Diocezane, Gherla, 1920.
Prof.dr. Cornel Mărculescu





