[Intrarea în Partid]
A început verificarea. Cu unii membri de partid se sta de vorbă mult, cu alţii mai puţin. Mie nu-mi mai venea rândul de loc. Intrase şi din alte comune în sală. Din când în când surprindeam pe membrii Comisiei făcând semne unul altuia arătând spre mine.
În sfârşit mi-a venit şi mie rândul. Mi-am cetit autobiografia. După ce am terminat de cetit am rămas în picioare aşteptând. Preşedintele Comisiei după câte se vedea un om foarte cumpănit în vorbe îmi zise:
– Tovarăşul Simion, o să te rugăm să ne mai răspunzi D-ta la câteva întrebări.
– Da, îi răspund eu. Iar dânsul continuă.
– Să ne răspunzi D-ta! Ce te a făcut pe D-ta să te înscrii cu Partidul Social Democrat, şi de ce nu te ai înscris în Partidul Comunist Român?
Omul vorbea rar, apăsând pe fiecare cuvânt în parte, dând frazei destulă autoritate. De când a început să-mi pună întrebarea, m-am gândit că la nimeni din socialiştii mei nu le pusese asemenea întrebare. Şi până s-a terminat ultimul cuvânt cu care mi-a formulat întrebarea, mi-am şi format răspunsul, aşa cum de altfel eram hotărât mai din-nainte, ca să nu încurc locul vreunui proletar, aci în rândurile membrilor de partid văzând că nu eram privit aşa cu ochi buni tovărăşeşti de către membrii de partid- sătenii mei. Şi am început:
– Tovarăşi, în măsura în care eu am putut să pricep din ce am cetit până acum, eu am gândit aşa: „Drumul care merge spre comunism trebuie să treacă prin socialism. Adică: Din liberalul, ţărănistul sau legionarul de ieri, să te trezeşti aşa peste noapte membru de partid, eu nu am crezut că e logic. Dacă am greşit Dv. mă veţi ajuta ca să înţeleg mai bine. Şi am tăcut. Iar în gândul meu mi-am zis: Le-am zis-o. Am scăpat de calitatea de membru de partid. Acum ce mi-o zice, aia mi-o zice.
Membrii Comisiei şi-au trecut prin faţa gurii un carton de dosar unul la celălalt spunându-şi unul altuia ceva, mi-au spus:
– Bine, tovarăşe Simion, numai de ţi-ar fi şi faptele, cum îţi este vorbele. Bine, stai jos.
Înainte de a sta jos am răspuns:
– Tovarăşe Preşedinte, timpul va vorbi despre fiecare din noi.
Dar preşedintele s-a făcut că nu mă aude, şi a strigat alt dosar. Şi m-am trezit chemat cu fotografie să-mi primesc carnetul de membru.
[Moara din Onceşti, hanul lui Vărzaru, lăutari vestiţi – Marin Colţatu]
Nu a mai rămas din moară şi casa morii nimic, a mai rămas doar urmele iazului. Moara a funcţionat în locul unde şoseaua Gemenea – Cândeşti se desparte de fostul iaz, adică în dreptul podişcei care aduna apele şanţului şoselei şi le varsă în fostul iaz în dreptul casei construită de V. Gheorghe. În interior era scris cu litere săpate în lemn: Construit în 1802. I. Rola constructor.
Hanul a existat în satul Brătuleşti, pe drumul Băldeşeşti.
Şi azi se mai vede groapa unde a existat beciul hanului lui Vărzaru. Este pe locul lui Visarion Chişavu şi Ion Gh. Baldeş la capul de miazănoapte al terenului, pe malul pârâului Băldeşeşti.
(N.B.) Nu aş fi cunoscut aceasta, dacă păzind vacile dincolo de pârâu, nu ar fi povestit acestea, precum şi diferite întâmplări, Niţă Popescu şi Iosif N. Baldeş, care şedeau cu casele aproape de acest loc. Şi cum mie la vârsta aceea de 10-12 ani, îmi era tare drag să-i ascult, iar ei care trecuţi poate chiar de 80 de ani le plăcea să povestească diferite întâmplări din viaţa lor, sau auzite de la alţii, ca de ex.: povesteau că la numitul han la sărbătorile paştelui sau Crăciunului se vinde vinul din căruţa trasă de 4-6 sau chiar 8 boi. Nu mai lăsa consumatorii să bage vinul în pivniţă, îl vindea cârciumarul lui Vărzaru din căruţă. Şi că aceasta o făcea omului ca să mai poată să scoată şi ei câte o ulcea de vin, fără să bage grecul de seamă. Că grecul era cârciumar.
Între familiile de ţigani care au trăit în cătunul Vărzaru, din Oncești, a trăit lăutarul Marin Colţatu, cu o renumită orchestră care era solicitat de boierii timpului din împrejurimi şi chiar din Târgovişte şi Câmpulung. Tot Marin Colţatu şi orchestra lui, era preferatul şi lui Radu lui Anghel, negustor şi tot odată căpitan de haiduci ai acelor timpuri. Cântece populare făcute şi cântate de acest lăutar neştiutor de carte, au fost culese de prof. Rădulescu Codin culegător de folclor al timpului din Priboeni Muşcel. Urmaşi din vestita orchestră a lui Marin Colţatu au trăit până mai târziu. În timpul răsboiului 1916-1918, sau împuţinat cu totul. Cei care au plecat pe front nu au mai venit toţi, iar cei rămaşi acasă, sau stins din viaţă din cauza tifosului exantematic care a secerat multe vieţi în iarna anului 1916-1917.
VA URMA
Iulian Oncescu
