S-a născut la 29 decembrie 1890, în satul Produlești, județul Dâmbovița, fiind unul dintre dâmbovițenii care au participat activ la cele două războaie mondiale ale secolului al XX-lea. A urmat școala elementară în satul natal și cursurile liceale în Târgoviște, iar la îndemnul părinților, a susținut în vara anului 1912 examenul de admitere la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din Dealul Spirii (București).
După absolvirea acesteia, Constantin Vissarion a obținut gradul de sublocotenent și a fost încadrat la Regimentul 2 Dorobanți din Craiova, alături de care, aflându-se la comanda unei companii de pușcași și participând activ cu aceasta la luptele din Transilvania din vara anului 1916. În septembrie 1917 a fost avansat la gradul de locotenent, iar până la sfârșitul războiului a ajuns și căpitan.
După terminarea primului război mondial avea să îndeplinească diferite funcții în câteva unități de infanterie. Cariera militară a fost completată între anii 1924-1925 când a urmat cursurile Școlii Superioare de Război din București, la absolvirea căreia a fost avansat la gradul de maior. Ulterior, Constantin Vissarion a efectuat stagiul de comandant de batalion de infanterie și șef birou de operații la o unitate de dorobanți din orașul Slatina, unde a și fost avansat în 1937 la gradul de locotenent-colonel și colonel în anul 1939.

La intrarea României în cel de-al doilea război mondial în vara anului 1941, colonelul Constantin C. Vissarion era comandantul Regimentului 16 Dorobanți Infanterie „Baia – Mareșal Joseph Pilsudski” Botoșani, în cadrul Diviziei 7 Infanterie. Aflându-se cu regimentul său pe linia frontului, la granița țării, colonelul Constantin C. Vissarion a fost grav rănit în după amiaza zilei de 18 august 1941, fiind declarat invalid de război și decorat cu Ordinul „Coroana României”, clasa a III-a. Deși Comisia de la Spitalul Militar Central din București a menținut clasarea colonelului Vissarion ca invalid de război, totuși, acesta a solicitat Ministerului de Război să fie menținut în cadrele active ale armatei române.
În aceste condiții, după ce i s-a aprobat raportul depus, Direcția Personal din cadrul Ministerului de Război l-a încadrat în funcția de Șef de Stat Major al Corpului 6 Teritorial cu sediul la Sibiu, începând cu data de 10 mai 1942, iar de la 1 iunie 1943 a fost avansat în funcția de Inspector al Corpului 6 Teritorial. Până la 23 martie 1944, colonelul Vissarion a îndrumat activitățile specifice de recrutare, încorporare, mobilizare, concentrare și lăsare la vatră a cadrelor militare și trupei din evidența cercurilor teritoriale din Sibiu, Făgăraș, Alba, Turda și Mediaș.

În perioada 1 aprilie – 3 iunie 1944, a fost numit comandant al Inspectoratului de Mobilizare Industrială Brașov, iar începând cu 4 iunie 1944, odată cu avansarea la gradul de general, Constantin C. Vissarion a trecut la comanda Diviziei 20 Infanterie – Instrucție, constituită din părțile sedentare ale regimentelor 82, 83 și 9 Infanterie și din regimentele 39 și 40 artilerie. În luptele din podișul Transilvaniei din 5 septembrie 1944, în timpul unei contra ofensive a inamicului Divizia 20 Infanterie a fost încercuită, luați prizonieri și ulterior evacuați la Cluj, în timp ce generalul Constantin C. Vissarion a fost separat și transportat în lagărul de lângă Buda, de aici mutat la Tihary, apoi în lagărul de la Weszken și în cele din urmă la Wunstrau, în Germania.
În condițiile ocupării lagărului de la Wunstrau de către trupele sovietice la 1 mai 1945, Comandamentul sovietic de ocupație a luat hotărârea ca ofițerii și generalii români să fie transferați în lagărul de la Kenigsdorff, de unde ofițerul dâmbovițean a fost eliberat după trei luni și a revenit la București. Cu acest prilej, generalul Constantin C. Vissarion a fost repus în drepturi și informat ca a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a cu spade, prin Decretul Regal nr. 517/9 martie 1944, pentru faptele de arme din timpul luptelor din toamna anului 1944 din podișul Transilvaniei.
În plus, începând cu 23 martie 1945, generalul dâmbovițean a fost trecut în rezervă, deoarece a fost considerat ca făcând parte din categoria militarilor dispăruți în vâltoarea luptelor. Cu toate acestea, printr-un ordin special emis de către Marele Stat Major, generalul de brigadă Constantin C. Vissarion, invalid de război, a fost reținut în armată în poziția „concentrat” încă doi ani de zile, până la 15 iunie 1947, când a fost trecut definitiv în rezervă la vârsta de 57 de ani, și cu această ocazie, datorită meritelor sale dovedite pe câmpul de luptă în timpul celor două războaie mondiale, prin Înalt Decret Regal, Constantin C. Vissarion a fost avansat la gradul de general de divizie.

Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare, fond Direcția Cadre și Învățământ (D.C.I.), Dosar personal Constantin Vissarion

Prof.dr. Cornel Mărculescu