În această vară se vor împlini 80 de ani de la înlăturarea mareşalului Ion Antonescu din fruntea guvernului României, ieşirea din alianţa cu Puterile Axei şi încetarea imediată şi unilateral a războiului în care a fost implicată armata română împotriva Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii şi a celorlalte ţări din cadrul coaliţiei Naţiunilor Unite. În acel moment istoric, Mihai I, Regele României, a intervenit politic în mod decisiv pentru a se ieşi din situaţia extrem de dificilă în care se afla statul român la 23 august 1944, pentru a salvgarda interesele ţării şi a menţine existenţa României ca stat naţional, chiar dacă se anticipa pierderea din nou a teritoriilor româneşti cedate fără luptă la sfârşitul lunii iunie 1940.
Câţi membri avea Partidul Comunist din România în momentul în care Regele României, Mihai I, a hotărât arestarea pe loc a mareşalului Ion Antonescu şi încheierea imediată a armistiţiului cu Naţiunile Unite? 1150 sau 794 de persoane? O posibilă rezolvare a enigmei numărului de membri ai P.C.d.R. la data de 23 august 1944 a apărut pentru prima dată în anul 1981, când Gabriel Bălănescu, fost coleg de celulă cu Eugen Cristescu în închisoarea Lubianka din Moscova, a relatat în lucrarea sa „Din împărăţia morţii” despre destăinuirea fostului „Director General al Serviciului Special de Informaţii”. Întrebat de colegul său de suferinţă dacă ştia „care era numărul membrilor partidului comunist la 23 august 1944?”, Eugen Cristescu ar fi răspuns: „Cum să nu ştiu! Era de datoria mea să ştiu. Dar datoria mea era să nu trag o concluzie falsă. Au fost 1150! Mai mult de jumătate din aceştia erau agenţii noştri informatori. Generalul Vinogradov, în ancheta de la Moscova mi-a pus aceeaşi întrebare, cu privire la numărul comuniştilor, şi când i-am indicat cifra, mi-a spus: «Exact». Gândeşte-te ce înseamnă 1150 de comunişti la o populaţie de 20 de milioane de oameni. Mai puţin de 1 la 20.000 de locuitori, şi din acest mai puţin de unu la 20.000 de locuitori, jumătate erau agenţii comisarului Sava Dumitrescu, care era tehnicianul nostru în problemele comuniste (subl.n.)”.
Istoricii români şi străini au considerat veridică relatarea lui Gabriel Bălănescu privind numărul membrilor partidului comunist la 23 august 1944 şi au reluat-o în întregime sau fragmentar în diferite studii şi lucrări de specialitate, menţionând totodată faptul că documentele referitoare la ancheta la care a fost supus la Moscova fostul director al Serviciului Special românesc de Informaţii nu au fost publicate de către autorităţile sovietice sau ruseşti.
Numărul aproximativ al membrilor Partidului Comunist din România la 23 august 1944 a fost precizat şi de maiorul britanic Ivor Porter – membru al grupului de spioni „Autonomus”, paraşutat în România la 22 decembrie 1943. Ivor Porter a amintit în cartea sa de memorii despre un dialog purtat între Ana Pauker şi agentul serviciului de spionaj britanic Rică Georgescu, subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor şi Economiei, imediat după 23 august 1944. Întrucât nu reuşise să-l convingă pe Rică Georgescu să se alăture comuniştilor români, Ana Pauker şi-a exprimat într-un mod perfid regretul său. Ea a insinuat faptul că acesta va rata accederea la putere atâta vreme cât era membru al Partidului Naţional Ţărănesc deoarece comuniştii erau cei care urmau să conducă România. Georgescu a întrebat-o imediat pe Ana Pauker: „Cu un partid de numai 800 de membri?” Ea ar fi răspuns: „Da, cu un partid de 800 de membri, care – în timp ce Armata Roşie se întremează în România – va creşte cu mii şi zeci de mii (subl.n.)”.
Un document românesc păstrat în arhivele de la Bucureşti confirmă în mod indirect mărturiile lui Gabriel Bălănescu şi Ivor Porter. Potrivit „Tabelului statistic anual cu privire la membrii şi candidaţii de partid la 31 ianuarie 1958”, în cadrul Partidului Muncitoresc Român se aflau 794 de persoane cu o vechime în partid de cel puţin 18 ani şi 5 luni, adică anterior datei de 23 august 1944. Membrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R. au acceptat în şedinţa din 18 aprilie 1959 datele prezentate de Ilie Verdeţ în „Referatul cu privire la compoziţia efectivelor partidului (întocmit pe baza statisticii anuale la 31 decembrie 1958)” şi în „Tabelul statistic anual cu privire la membrii şi candidaţii de partid la 31 ianuarie 1958”, anexat referatului respectiv. Prin decizia adoptată cu acel prilej, membrii Biroului Politic au recunoscut în mod oficial faptul că 794 de persoane care trăiau la data de 31 ianuarie 1958 activaseră în Partidul Comunist din România înainte de 23 august 1944, în calitate de membri ai acestuia.
În acelaşi tabel statistic s-a consemnat faptul că 2776 de persoane s-au înscris în Partidul Comunist Român în perioada 23 august 1944 – 1 ianuarie 1945, însă nu se preciza dacă era vorba despre adeziunile unor simpatizanţi din ţară sau despre cele ale prizonierilor de război români de pe Frontul de Est, care s-au înscris, mai întâi, în marile unităţi militare înfiinţate în mod special de sovietici, Diviziile „Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crişan”. Este posibil ca o mare parte dintre militarii respectivi şi familiile acestora să fi aderat la Partidul Comunist Român abia în anul 1945, fapt ce poate fi confirmat în mod indirect de creşterea masivă a numărului de înscrieri în P.C.R. – 140.629 de persoane în anul 1945.
Dr. PETRE OPRIS
