Și în situații de restriște, românul a știut să-și mângâie sufletul cu un cântec, cu o poezie care să le aline dorul de cei de acasă. Acest fapt este demonstrat de acești oameni simpli, absolut necunoscuți, dar care au fost părtași la nașterea României Mari și care ne-au lăsat însemnat pe o foaie de hârtie, mărturia sensibilității și a dragostei nețărmurite pentru neam și țară. Direct din tranșeele războiului pentru Întregirea Națională (1916-1918), soldatul a reușit prin bunul său simț românesc să-și exprime prin versuri cuvântul doinit, adevărul despre bucuria, simțămintele, revolta, ura sau dragostea, sentimente izvorâte din nevoia de a se face auzit. Cert este că astfel de poezii se regăsesc pierdute prin diferite dosare ale Arhivelor Militare Române printre importante rapoarte, ordine de zi sau jurnale de operații ale diferitelor unități militare, dar care au fost meticulos arhivate de către Serviciul de Informații al Armatei Române.
Poezie închinată regelui
Smerit în fața voastră
Un neam, pe care nu l-au aplecat,
Nici viforile sorței, nici amarul
Nevoilor pe care le-a îndurat
Și în frământarea clipelor de acuma
Prin liniștea din suflet și privire
Vă spun de iubirea fără margini
Și dragostea ce v-o păstrează, Sire
Și dacă aveți un scut din piepturi, astăzi
Și din credința noastră aveți un scut
Că sufletele noastre știu prea bine
De când, și cât de adânc ne-ai cunoscut
Ai pribegit cu noi în gerul iernii
Și-ai îndurat alăturea cu noi
Ai fost părtaș cu noi în nenorociri
Și ne-ai văzut adâncile nevoi.
Și inima TA bună și cinstită
În care bate aceiași năzuință
S-a contopit cu sufletele noastre
În binecuvântata suferință
Și nu-i pe lume, Sire nicio lege
Să rupă firul tainic ce-a legat
Palatul tău de umeda tranșee
Și umeda tranșee de Palat…
Scrise de mine departe de casă, poetul Ștefan Bălcești, Regimentul 1 Infanterie – Dolj
Cu ocazia luptelor de la Mărășești
Și iar verde busuioc
Mărășeștii arde-n foc
Moldova e cu noroc
Averescu îi la mijloc
Averescu îi comanda
Timp în care trage artileria grea
Trage Regimentul 23
C-ai băgat pe dracu în ei
La pădure, la Răzoare
Stau nemții trântiți la soare
C-au văzut o țară mare
De la Mărășești la vale
Mi se-aude un zgomot mare
Dar acolo era
A noastră infanteria
Care trăgea cu mitraliera.
Scrisă de mine departe de casă, brigadier Constantin Nafîru, din Bateria 4, Regimentul 23 Artilerie
Pacea de la București – 1918
Sosita ziua mult dorită
De Țara Românească
Sosită pacea sfântă
De lume așteptată?
Dar nu-i aceea care
Prin fala vitejească
Cu lauri de glorie
Să fie încununată.
Mult sânge s-a vărsat
În marele război
Și mulți viteji murit-au
Cu moarte de eroi
Dar visul țării noastre
Pe care-l visam ieri
S-a prăbușit în haos
De zvonuri și dureri.
În lumea agitată
Ca marea furtunoasă
Există o credință
În inimi de români
Cea din tată-n fiu se poartă
Moștenire din străbuni
Căci apa trece toată
Iar pietrele rămân.
Scrise de mine departe de casă, caporal Nicolae Tobă, Regimentul 57 Infanterie
Miercurea paștelor. Impresii din luptele cu bolșevicii
Scumpă și drăguță fată
Primește această carte
Că matale ți-o trimit
De Paști cum am petrecut
Ce fel de jocuri și flori
Din Miercurea Paștelor
Când e dragul fetelor
Se așteaptă sărbătorile
Ca să înceapă horile.
Când era în zori de zi
Se deșteptau fetili
Noi treceam în jos pe vale
Scoboram munții stâncoși
Și fugeau corbi sperioși
De ai noștri Feți-Frumoși.
Când fuse să dau în sat
Domnul maior ne-a cuvântat
Băieți și-ai mei feciori
Batalion de vânători
Voi care știți a lupta
C-ați luptat de atâtea ori
În munții Carpaților
Cu baioneta i-ați spart pieptul
Atunci când ați trecut Oltul
Iar când fuse la Mărășești
Voi atuncea ați arătat
Cu cine au de luptat.
Acum avem de luptat
Cu maghiar ăst blestemat
Care n-are niciun rol
Decât furturi, jafuri și omor
Să știți și să-i arătați
De ce aici au venit
Și ce avem de înfăptuit.
Noi cu toții am strigat
Și din gură am declarat
Pentru sfânta libertate
Vom lupta până la moarte
Am strigat cu glas fierbinte
Cu Dumnezeu tot înainte
Vom merge nu ne vom opri
Când la Tisa vom sosi.
Acolo-n zi de sărbătoare
Se face hora cea mare
Am mers după cum am spus
Când era soarele sus
Să cântăm și să jucăm
Ochi cu maghiarii să dăm
Când cânta cucul pe munte
Întâlnirăm fete multe
Fete multe și frumoase
Cu ochi mândri negrișori
Ne dau buchete cu flori
Și ziceau cu glas plăcut
Fraților bine ați venit.
Când cânta cucu de zori
S-aude larma cailor
Maghiarilor pișicheri
Numită masin ghiver
Cânta cucu pe ogoare
Noi cântam hora cea mare
Dar ce fel de joc și cânt
Cum știm ostașii de rând
Și ia arma și să tragă
Să bocnească-n carne vie
În maghiari bată-i pustia
Când trăgea mitraliera
Atunci își pierdeau puterea
Căci moartea îi secera
Și prin șanțuri rămâneau.
Unde loveau cu grenada
Maghiarii cădeau grămada
Noi știm cânta din cariera,
Cântam din mitraliera,
Astfel jucam noi atunci
Și pe dealuri și pe lunci
La poalele muntelui
Pe la Gurahonțului
De ar fi știut mândra mea
Cum eram noi atuncea,
Ne-ai fi pus panglică în păr
Garoafe și rotunjori
Ne găseam drăguță fată
La Sopta Mare și însemnată
Să stăm pentru libertate,
Libertatea fraților
Din Țara Crișurilor.
Scrisă de mine departe de casă, după terminarea luptei de la Zeldeș, Gurahonțului și Bonțești, în ziua de 16 aprilie 1919, Caporal Ion Tudorache, din Regimentul 2 Vânători Regina Elisabeta, Compania 8 mitraliere.
Surse: Arhivele Militare Române
Prof.dr. Cornel Mărculescu
