You are currently viewing EDITORIAL: Un General…cât un Centenar – Generalul de brigadă Ion Palade (1906-2007)

EDITORIAL: Un General…cât un Centenar – Generalul de brigadă Ion Palade (1906-2007)

  • Post category:Editorial

Ion Palade s-a născut la 14 septembrie 1906 în satul Hănteşti, comuna Buciumeni, judeţul Tecuci, astăzi judeţul Galaţi. A urmat cinci clase primare în satul vecin Vizurești, situat la 3 km de satul natal deoarece în Hăntești nu era şcoală. Tatăl său, Toma Palade l-a îndrumat către cariera militară, astfel încât după absolvirea liceului, a dorit să intre la Cavalerie pentru că era o armă de elită şi era închisă pentru cei care nu aveau posibilităţi, pentru că se cerea la examenul de intrare în şcoală şi taxa de cal, care în 1916 când a intrat în şcoala de Cavalerie de la Tîrgovişte, era de 20.000 de lei.
Tatăl său i-a procurat aceşti bani, i-a făcut actele prin judecătoria Nicoreşti, i-a întocmit dosarul, i-a depus banii la bancă şi astfel Ion Palade a venit la Târgovişte în 1926 ca să susțină examen de intrare la Școala Pregătitoare de Ofiţeri de Cavalerie. Împreună cu el, au venit la Şcoala de Cavalerie vreo cincisprezece candidaţi de la Tecuci, din care au intrat doar trei, Ion Palade fiind al 11 lea admis din cele 106 locuri disponibile, în condițiile în care au fost înscriși pentru examen 500 de candidaţi. A făcut Școala Pregătitoare de Ofiţeri de Cavalerie din Târgovişte, iar după doi ani, la 1 iulie 1928, a fost înaintat la gradul de sublocotenent.

După avansare, în 1928, a fost repartizat la Regimentul 2 Roşiori de la Bîrlad, unde a făcut doi ani de stagiu. După doi ani de stagiu, ca să fii avansat la gradul de locotenent, trebuia să faci o Școală specială de cavalerie la Sibiu, iar din promoţia lui, la terminarea şcolii, a fost al 4 lea, din 87 de elevi câţi mai rămăseseră, pentru că restul s-au pierdut pe drum. Din anul 1932 când a terminat Şcoala de echitaţie de la Sibiu, a stat până în anul 1934 ca ajutor de comandant de regiment, în grad de locotenent, grad ce se acorda după terminarea şcolii, al doilea după comandant ca ofiţer.
După doi ani, comandantul nu a mai putut să-l reţină, pentru că a venit din nou ordin de la Inspectorat să se prezinte la Târgovişte, dar mai înainte trebuia să meargă la Bîrlad pentru lichidare. După venirea la Târgovişte, în primul an a fost instructor la aşa zişii ofiţeri de rezervă, pentru că şcoala pregătea cadre pentru ofiţeri activi şi ofiţeri de rezervă, unde veneau cadre din elita ţării: profesori, doctori, ingineri etc. I s-a încredinţat comanda unui pluton de elevi ca să-i pregătescă pentru stagiul de ofiţeri de rezervă de cavalerie. Când a luat în primire plutonul respectiv, le-a spus: „Voi sunteţi elevi cu pregătire superioară şi aş dori să faceţi studiile din convingere, nu din constrângere”.

Generalul Ion Palade (1906-2007)

În al doilea an a fost numit să pregătească ofiţeri activi, în calitate de comandant de pluton şi de comandant de escadron. Pentru a putea fi avansat la gradul de căpitan trebuia să facă stagiul pe front şi a cerut să fie repartizat tot la Regimentul 2 Roşiori din Bârlad, unde era şi garnizoana. A fost trimis la frontiera de vest a ţării, fiind detaşat în 1940 la Timişoara tot în cadrul Regimentului 2 Roşiori unde a avut comandant de regiment pe colonelul Brătianu Gheorghe din familia Brătienilor, lui Palade fiindu-i încredinţată comanda escadronului 4 puşti-mitraliere. Regimentul era format din patru escadroane: un escadron de specialităţi, unul de mitraliere, unul de tunuri antitanc şi unul de transport.

A plecat călăre de la Timişoara, de unde urma să se îmbarce pe tren şi să ajungă la Bârlad cu tot regimentul, unde trebuia să debarce şi să meargă călare până la Chişinău, străbătând toată Basarabia. Un lucru deosebit s-a petrecut când Ion Palade se afla la Odessa: generalul Marin Manafu a venit și i s-a adresat căpitanului Palade: „am primit ordin de la Marele Stat Major să te trimit în ţară, pentru că ai reuşit la Şcoala Superioară de Război, iar cursurile încep la 1 septembrie. Dar înainte de a pleca, dumneata trebuie să duci mai departe această misiune”.

În dimineaţa zilei de 15 august 1941 a început atacul artileriei, iar după aproximativ o oră de atac al artileriei, neutralizând forţele inamice, s-a dat semnalul şi întreaga grupare a pornit la atac, inclusiv escadronul comandat de căpitanul Ion Palade care era format din patru plutoane cu patru comandanţi de plutoane, din care un pluton de mitraliere şi un post de emisie-recepţie radio prin care se ţinea legătura. În acea zi fatidică, când rușii trăgeau şi cu artileria maritimă, de pe Marea Neagră, cu obuze de mare explozie, iar trupele române aveau pierderi în timpul înaintării, la un moment dat, probabil că observatorul inamic l-a vizat pe Ioan Palade şi a fost prins într-o rafală de mitraliere, în urma căreia un glonţ i-a spart casca şi ţeasta capului până la meninge. Dar pentru că se afla în plin atac, Ion Palade nu a vrut să-și părăsească poziţia lăsând unitatea fără comandant. A luptat mai departe şi după trei ore de lupte grele a respins inamicul pe poziţiile iniţiale, când, la un moment dat, un proiectil a căzut în faţa lui, o schijă rupându-i clavicula, mâna atârnându-i până jos, iar alte schije i-au rupt osul femur, aproape să fie îngropat de viu de pământul de la explozie.

A fost dus la spitalul Severinovska, mult în spatele frontului, fiind improvizat într-un colhoz sovietic, având medici foarte puţini, dar foarte buni. Aici, l-a întâlnit pe căpitanul Negoescu Grigore, care răspundea de biroul de operaţii de la Armata a 5-a, condusă de generalul Ciupercea, și care i-a pus la dispoziție un avion să fie adus în țară. La 18 august 1941, învelit într-un cearşaf, Ion Palade a ajuns în ţară fiind spitalizat la un spital francez cu personal auxiliar de maici, dar cu medici români.  Aici, datorită cangrenei, a fost operat și i s-a amputat piciorul.
Este impresionant cum Ion Palade își amintește și povestește despre această cumpănă din viața sa, peste care a putut trece cu mare dificultate, grație ajutorului familiei care i-a fost alături în aceste momente: „Am fost pus pe masa de operaţie şi parcă eram conştient că voi pierde piciorul. Am rugat medicii înainte de a-mi face anestezia, să nu-mi amputeze piciorul pentru că nu concep viaţa ca invalid. Medicii m-au asigurat că vor face tot posibilul pentru a salva piciorul. Îmi aduc aminte că am numărat până la 9 şi din cauza tamponului cu cloroform, nu mi-am revenit decât când am fost transportat la camera de reanimare, unde m-am trezit cu senzaţia că îmi lipseşte ceva. Îmi lipsea piciorul care rămăsese doar un bont scurt de tot. Am căzut iarăşi în leşin din acea stare şi când mi-am revenit erau doi medici lângă mine care îmi făceau transfuzii de sânge pentru că pierdusem foarte mult. Era lângă mine şi tatăl soţiei, care fiind medic veterinar a fost lăsat să asiste la operaţie. Atunci am avut momente de furie, luînd eprubeta cu sânge pentru transfuzii şi am aruncat-o, spunând să mă lase să mor, pentru că nu concep viaţa de infirm. Atunci tatăl soţiei mi se adresează: Cum să mori măi când a venit pe lume primul tău copil(atunci am început să plâng) şi ai obligaţia să-l ajuţi! Mi-am mai revenit, i-am lăsat pe medici să-mi pună din nou transfuziile, îmbărbătându-mă cu gândul că de acum va trebui să am grijă de copil. Soţia nu era cu mine la spital, era la spitalul din Târgovişte la maternitate. Au urmat apoi mai multe zile de tratament, medicii căutând să facă să nu se mai întindă cangrena, iar cu medicamentele din Germania procurate de soţia mea, aceasta a fost oprită”.

Cu toate acestea, având o proteză, Ioan Palade a urmat și absolvit cursurile Școlii Superioare de Război între anii 1941-1943. Chiar profesorul de tactică de cavalerie i-a propus să rămână în cadrul Şcolii de război unde avea un post liber.
A refuzat, şi a fost repartizat la Şcoala pregătitoare de cavalerie unde mai activase în anul 1934, în calitate de ofiţer instructor, unde a fost comandant de pluton, apoi comandant de escadron și de unde a plecat pe front pentru a face stagiul respectiv.
La Şcoala Pregătitoare de Cavalerie de la Târgovişte a fost încadrat ca profesor de topografie şi în plus deţinea şi funcţia de director de studii. La şcoală a pregătit cadre pentru frontul de est la început şi apoi pentru frontul de vest.
A rămas în activitate până la sfârşitul războiului chiar şi mai mult. În 1946 a fost scos din armată, păstrându-și însă toate drepturile, iar în toamna anului 1947, a fost scos definitiv din armată şi trecut în rezervă.

Astfel, la 37 de ani, Ioan Palade a luat în primire gospodăria moștenită după decesul socrului său, de la Moara Nouă, precum şi un teren de 22 hectare, ce se cuveneau parţial fratelui soţiei, care era medic veterinar şi care luptând pe front a ajuns la Cotul Donului. A administrat această moșie până în 1951, când, odată cu colectivizarea i s-a impus să doneze aceste terenuri.
Despre acest episod, Ion Palade povestește despre modalitățile prin care comuniștii îi obliga să doneze aceste terenuri cu scopul de a construi Gheorghe Gheorgiu Dej o fermă muncitorilor de la Uzinele Grivița Roșie: „În toamna anului 1950 suntem chemaţi toţi cei de la Moara nouă, care formasem o asociaţie familială compusă din nouă familii care aveam terenuri de la bunica soţiei, care a avut o moşie în jur de 115 hectare teren arabil şi 35 hectare de pădure. În toamna anului 1950 ni s-au dat cote şi ni s-a impus cum trebuie să cultivăm terenul respectiv şi cu ce: grâu, orz, ovăz toamna, iar primăvara cu floarea soarelui, cartofi şi porumb. Nu începuse colectivizarea dar se dădea plan de însămânţări. Am fost chemaţi în toamna anului 1950 la primărie, unde credeam co ni se va da noul plan de însămânţări pentru anul următor. La primărie i-am găsit pe primar cu ajutorul lui, un ofiţer de securitate şi un inginer silvic de la ocolul silvic de la Răcari de care depindea şi gospodăria noastră, punându-ni-se în vedere să donăm terenurile. Printre noi era şi un avocat din familia noastră, care fiind mai prevăzător, i-a rugat să ne lase să ne sfătuim câteva minute și ne-a sfătuit să nu le donăm deorece vom pierde definitiv terenurile, ci pur și simplu să îi lăsăm să ni le confiște”.

Ulterior, a fost arestat la 19 februarie 1951 și ținut în arestul securităţii 3 luni, fiind păzit de un planton pe sală, pentru că la beci nu mai erau locuri: „Cu două zile înainte de a ne lua terenurile, adică pe 21 februarie 1951, apare în miez de noapte securistul care a fost la primăria din Besteloaia, cum se chema pe atunci, astăzi îi zice Sălcioara. Scopul a fost să o dea afară pe mama soţiei din casa alăturată, plecând în papuci şi cămaşă de noapte. Securistul a venit cu un camion de mobilă şi s-a instalat, aruncând lucrurile mamei afară din casă. Bineînţeles că a venit să locuiască cu noi. Ducându-ne a doua zi eu şi mama soţiei să mai luăm din lucrurile din casă, nu am putut să ajungem decât până la prag, pentru că soţia securistului a ieşit în faţa noastră cu copiii ei de şase şi şapte ani şi ne-a îmbrâncit, căzând amândoi unul peste altul, soacra fracturându-şi mâna, iar mie sărindu-mi proteza, suferind foarte mult de durere, pentru ca de la căzătură mi se înnegrise bontul de la piciorul amputat. Când a venit securistul de la serviciul în timpul acelei zile, ne-a pus în vedere că totul este sechestrat şi nu mai avem dreptul să luăm nimic din casă. În noaptea de 19 spre 20 februarie securistul m-a arestat din casa în care locuiam şi l-a arestat şi pe avocat. Soţia a apucat să dea telefoane pe la celelalte rude, în timp ce eu eram dus la securitate, chipurile să dau o declaraţie. Datorita telefoanelor date de soţie, ceilalţi au fugit pentru a nu fi arestaţi şi nu au mai revenit decât după ce s-a mai domolit situaţia”.

A fost salvat de la închisoare de către soția sa, care a avut intuiţia să ia o adeverinţă de la directorul şcolii din satul său natal Hăntești, din care reieşea că părintii lui Palade au donat statului 5000 mp în centrul satului, teren pe care s-a construit şcoala, după terminarea războiului. Apoi, soţia a venit cu actul respectiv la primul secretar de raion – Târgoviştea era raion şi Ploieştiul era regiune – şi a demonstrat astfel că părinţii lui Ion Palade au donat pământul pe care s-a construit şcoala pentru binele comunităţii. Secretarul de raion, care era un ardelean mai înţelegător, a dat dispoziţie să fie eliberat.

Generalul de brigadă (r) Ion Palade a decedat la 20 iulie 2007 și este îngropat în Cimitirul Central din Târgoviște.

 

Surse:

-Ilie Ivan, Interviu cu general de brigadă (r) Ion Palade (14 noiembrie 2004), partea I, în „Hristica. Revistă de spiritualitate și educație creștin ortodoxă”, Editată de militarii din Garnizoana Târgoviște, Anul II, nr. 5, aprilie-iunie 2010;

– Ilie Ivan, Interviu cu general de brigadă (r) Ion Palade (14 noiembrie 2004), partea a II-a, în „Hristica. Revistă de spiritualitate și educație creștin ortodoxă”, Editată de militarii din Garnizoana Târgoviște, Anul II, nr. 5, iulie-septembrie 2010;

In Memoriam General de Brigadă (r) Ion Palade (1906-2007), în Revista Cavaleriei, nr. 42, februarie 2009, București, 2009.

Prof.dr. Cornel Mărculescu