Un miros pătrunzător de cafea îi gâdila nările. Maria deschise ochii și pentru o clipă nu realiză unde se află. Însă în acel moment, Victor, intră pe ușa dormitorului, care era larg deschisă. Draperiile erau trase, în cameră, lumina era difuză, astfel încât tânăra îl asemui cu Adonis, eternul zeu al tinereții și frumuseții. Și se simți din nou binecuvântată! Se simți ca o zeiță din vechiul Olimp! El ținea în mână o tavă pe care se aflau două cești de cafea aburindă și câțiva biscuiți. Zâmbi, și spuse cu un aer de om extrem de fericit:

-Zeița mea, e tot ce am. Și mii de sărutări!

Maria plecă ochii , sfioasă, se temu pentru o clipă că-i ghicese gândurile, însă îi zâmbi cu tot sufletul și îi răspunse la fel de fericită:

– Îmi sunt de ajuns numai sărutările! și râseră  amândoi ca de o glumă bună. Apoi, tânăra își aduse aminte de ceva, și fugi repede la telefon. Formă un număr, și spuse timidă doar atât:
– Nu vă îngrijorați, sunt bine! Ne vedem diseară! Vă pup! Și instinctiv, închise  imediat. La capătul celălalt al telefonului, o voce tremurândă șopti:

-Îți dorim să-ți fie bine, te  iubim  Maria! Dar Maria nu auzi.

Au urmat ore de îmbrățișări și sărutări, de dragoste pură, așa ca în Cetatea Olimpului, între Adonis și Afrodita. Pe seară, plecară împreună   spre teatru. Inițial, ar fi vrut să treacă pe acasă să se schimbe, însă nu se simțea pregătită pentru o întâlnire directă cu soții Petrescu. Ar fi fost probabil emoția prea mare, și  s-ar fi resimțit pe scenă.

După spectacol, ca de obicei, aceștia  o așteptau la ieșire. Au îmbrățișat-o cu drag, și i-au spus:
– Ai făcut ceea ce ți-a dictat inima! Să fii iubită! Iar apoi, doamna, care avea în mână un geamantan micuț, l-a întins spre ea zicându-i:

– Sper că ți-am pus tot ce trebuie pentru moment. Vă așteptăm în vizită! și o îmbrățișă ca pe propria fiică. Acest gest a emoționat-o pe…tânăra femeie până la lacrimi.

Bineînțeles că la scurt timp, Maria și-a anunțat propria familie despre faptul că s-a mutat la Victor. Dacă aceștia au fost de acord cu decizia ei, nu a aflat niciodată, dar nici nu s-au comportat ca și cum n-ar fi. A fost înștiințată  deasemenea familia lui și  cum era normal, au început planurile de viitor. Prima oară, s-a stabilit  data cununiei civile. Cununie care s-a desfășurat într-un cadru foarte restrâns. Nu au  participat decât familia lui, familia ei, și nelipsiții Petrescu. Asta a fost dorința Mariei, și toți au acceptat-o. Ar fi durut-o foarte tare  lipsa tatălui, în cazul în care ar mai fi fost și alți invitați. Dar nu s-a destăinuit nimănui înainte. După cununie, s-a simțit oarecum datoare, față de Victor să-i dea unele explicații. I-a povestit inclusiv despre seara primului ei spectacol, când își revăzuse pentru un moment tatăl, exact pe locul pe care îl ocupase el la început de stagiune.Și acesta, a înțeles, într-o oarecare măsură. Inima lui a lăcrimat când ochii ei plângeau!

Apoi, viața de familie a Mariei, a intrat pe făgașul normal. El, avea destul de lucru, aproape toată ziua era plecat de acasă. Era un avocat bun, cu notorietate, de multe ori solicitat peste puterea lui de muncă. În schimb, seara, o însoțea la spectacole, ieșeau deseori la masă în oraș, asta dacă nu se întâmpla să fie invitați la una dintre familii: a lui, sau a ei, căci avea și ea familia ei, aici în București! Totul părea un vis, un vis din care Maria nu ar fi vrut să se trezească niciodată. Era peste așteptările ei. Avusese un pic de teamă, la început, despre ce avea să fie viața de femeie măritată. Îi era teamă că va suferi și va plânge la fel ca Ioana. Însă, dragostea și atenția pe care i-o acorda Victor, o făcu să creadă că tot  ceea ce i se întâmplase mamei ei, era departe de ea. Și într-adevăr, viața ei de până acum era un vis! Dar curând, avea să revină la realitate, avea nevoie de toată rațiunea ei, și de ajutorul celor din jur. Avea să devină mamă!

*****

Era un amalgam de bucurie și tristețe în sufletul Mariei, încât nu știa cărui sentiment să-i dea prioritate. Faptul că va deveni mamă o impresiona până la lacrimi. Îl iubea pe Victor, cu toată ființa ei, copilul acesta ar fi fost cea mai relevantă dovadă de dragoste, însă își făcea probleme în legătură cu cariera. Era inevitabil că va trebui pentru o perioadă să-și întrerupă activitatea. Și îi era așa de dragă scena! Dar, de câte ori se gândea la acestă situație, sentimentul matern încolțea și creștea în inima ei de viitoare mămică.  Avea câștig de cauză întotdeauna! Și se împăcă  cu gândul, bucurându-se din plin. Toți se purtau cu ea ca și cum ar fi devenit, peste noapte, un bibelou de porțelan. Porțelan din cel mai fin. Era răsfățata familiei. Toți, care mai de care se ofereau să-i dea ajutor, chiar și atunci când nu avea , practic nevoie. Era  însoțită peste tot, chiar și la cele mai banale cumpărături.Uneori o deranjau puțin, i se părea că nu mai poate fi stăpână pe anumite situații dar, nici nu le putea refuza ajutorul. Se temea să nu-i supere, mai ales pe soții Petrescu ,cei care deja se considerau „bunici” !  Mai ales că aveau să aibă în curând tot timpul din lume pentru ea și viitorul copil….urmând să devină… „tineri pensionari”!

Stagiunea se apropia de  final. Era clar că pentru cea viitoare nu putea primi nici un rol. Și nici pentru următoare, și probabil,nici pentru următoarea…Dar, dacă Dumnezeu așa a vrut, știe El ce face. Iar Maria se încrezuse mereu în puterea Lui! A trecut prin toate etapele unui  început de sarcină, însă nu s-a plâns. A căutat pe cât s-a putut să nu iasă din rutina zilnică. Până la un moment dat, când trebuiau făcute, așa cum era firesc, analize, ecografii, teste.Erau momente de bucurie și așteptare de fiecare dată.Totul părea a merge cât se poate de normal. La început, ori de câte ori a fost nevoie, a însoțit-o, necondiționat, Victor. Preocupat însă de partea financiară, ca viitor tătic, s-a străduit din răsputeri să -și mărească volumul de muncă, cu toate că era extrem de greu. Asta implica plecări repetate în afara orașului, la diferite tribunale din provincie. Când nu era posibil să o însoțească, această „sarcină” o prelua, cu deosebită plăcere, doamna Petrescu. La una din primele ecografii, exista suspiciunea de a avea sarcină gemelară.Trebuia repetată. Deoarece Victor avea să fie plecat din oraș în acea zi, a mers împreună cu doamna. Inima îi  era strânsă. I-ar fi plăcut să-i fie alături, să se bucure împreună de evoluția sarcinii. Dar pe de altă parte era conștientă de faptul că „cineva” mai trebuie să și muncească. Așadar, a mers la clinică dornică să afle noi amănunte . Au intrat amândouă în cabinet și au primit o veste care avea să le emoționeze foarte tare. Într-adevăr, avea gemeni! Și mai primiră o confirmare: erau fată și băiat! Ce putea fi  mai frumos? Emoția a fost până la lacrimi. Doamna Petrescu, inexplicabil, a fost cea mai emoționată, în cât a simțit nevoia să iasă din cabinet, înaintea Mariei, imediat ce a primit vestea. Pe hol, copleșită de emoție și bucurie, s-a așezat pe un scaun. Nici nu apucase să-și revină când auzi pe cineva, întrebând-o:

– Doamna Petrescu? Ce surpriză! Ce este cu dumneavoastră aici? Surprinsă, se  ridică în picioare. Domnul galant, îi sărută mâna,aplecându-se respectuos în fața dumneaei. Dădu să îi răspundă, dar în acel moment ușa cabinetului se deschise, și privirea i se îndreptă involuntar întra- colo. Instinctiv, se uită și bărbatul, și rămase înmărmurit!  Abia putu îngâna un cuvânt, care pe doamna Petrescu a șocat-o la propriu:

-Maria?!!!!!!, la care fata, albă ca varul a răspuns:

– Tati?!!!!, iar distinsa doamnă Petrescu, s-a prăbușit pe scaun.  Avea impresia ca mintea îi joacă feste. Însă, când o văzu pe Maria, plângând în brațele bărbatului, înțelese, că se pot întâmpla și minuni. Și asta era una dintre ele!

Și s-a mai înfăptuit o minune. Tânăra viitoare mămică, a simțit pentru prima oară, în pântecele ei, viață! A simțit nevoia să se așeze imediat ne mai simțind pământul sub picioare. Dar a tăcut, era datoare față de Victor, să fie el primul care află.

Prima care și-a revenit din șoc, a fost doamna Petrescu, care reuși, într-un final să pună o întrebare:
– Cum e posibil, George, tu ești tatăl Mariei? la care el răspunse, șoptit:

-Da! e poveste lungă și dureroasă. Nu am vorbit niciodată despre ea. Mă simt dator cu niște explicații. Vă invit la un ceai! Și printre lacrimi, regrete și zâmbete, cele două, aflară în mare ce se petrecuse de fapt.

Așa, după cum bine știți, tatăl Mariei plecase la o a doua specializare. Aceea de medic pediatru. Între timp, a avut unele probleme de sănătate, despre care nu a știut nimeni. În urma unor analize minuțioase, medicii au descoperit o formă incipientă de cancer. A simțit că se prăbușește! Era medic doar, și știa  foarte multe despre această boală necruțătoare. Și imprevizibilă  totodată. Știa mai bine ca oricine că, de cele mai multe ori e fatală. Se mai întâmplau și minuni, dar…. Așadar, a luat hotărârea de a-și proteja familia, la care ținea enorm, și a rămas în București, lăsând să se înțeleagă că are pe altcineva. Și într-un final a avut. Doctorul care l-a îngrijit și tratat, în cele din urmă, considerând că pentru o eficacitate mai mare a tratamentului, la care de altfel George răspundea neașteptat de bine, are nevoie de consiliere psihologică. I-a fost recomanda o doamnă psiholog, care l-a scos relativ ușor dintr-o formă de depresie, dar de care s-a apropiat mai mult decât ar fi fost normal. Au depășit curând bariera „doctor – pacient”! Probabil că subconștient, avea nevoie de afecțiune, de înțelegere, și „păcatul” s-a produs. Când a înțeles asta, pentru George, a fost prea târziu. A știut că nu mai există cale de întoarcere, că n-ar mai putea să o privească niciodată pe Ioana în ochi și să-i spună: te iubesc! La divorț, nu s-a prezentat deloc! A fost de acord cu tot ce s-a hotărât, a plătit pensie alimentară lunar și… a suferit. Enorm! Tocmai de aceea nu a putut vorbi niciodată cu nimeni ! Le-a interzis până și părinților lui, cu mare regret în suflet, să mai ia legătura cu nepota lor, așa de vinovat se simțea. Nu vroia ca aceasta să afle…așa gândea el atunci! Apoi…degeaba  s-a căit. Răul fusese înfăptuit!

Iulia, noua lui relație, se despărțise de  curând de soțul său, și avea o fetiță. De seama Mariei. A iubit-o încă de la început ca pe propria fiică. A urmărit-o crescând, devenind domnișoară, și mai apoi femeie. Și făcea comparații: la vârsta aceasta, așa trebuie să arate și Maria, acum a terminat liceul, acum a dat la facultate, a terminat facultatea, categoric la teatru, și apoi…. Apoi, a văzut un afiș în oraș și a rămas încremenit lângă el, privindu-l timp îndelungat. Era ea, Maria, nu încăpea nici o îndoială! Deci, intuiția lui nu dăduse greș. Terminase teatrul. Și tare mult regretă că nu a putut fi alături de ea, că pierduse cea mai frumoasă perioadă din viața lui. Aceea de ați vedea copilul crescând! Dar….ce mai era de făcut ? Și, deodată, își aduse aminte ce îi promisese Mariei atunci , la despărțire. A mers direct la teatru și a luat un abonament. A ales un loc lângă scenă, să fie cât mai aproape de ea. Era hotărât să meargă toată stagiunea. Spera să recupereze din timpul trecut, să o aplaude și să-i ofere flori în fiecare seară, să o îmbrățișeze după fiecare spectacol, să o invite în oras, să-i spună tot adevărul. Și, să o recupereze pe ea! Însă lucrurile nu au fost așa cum și-a închipuit el. Ar fi fost, prea frumos! Și probabil, el  nu merita asta. A așteptat cu sufletul la gură primul spectacol. Toată ziua  nu a fost el. Era o luptă lăuntrică, în  contradictoriu. Se bucura, dar în același timp se  temea. Ar fi stat de vorbă cu cineva, dar mai făcuse asta o dată, și nu s-a terminat cu bine! Așa că s-a îmbrăcat la „patru ace”, și-a luat inima în dinți și a plecat. A ajuns cu mult înainte de ora de începere. A intrat în sală printre primii, s-a așezat pe locul lui, și a așteptat. Era locul din mijlocul primului rând! Nu  și-a putut lua ochii de la scenă toată seara. Când a apărut Maria, inima lui s-a oprit. Cel puțin așa a crezut el! A studiat-o în voie, știa că ea nu-l poate vedea, și mare i-a fost  uimirea când a văzut cât de frumoasă se făcuse. Și talentată peste poate! Îi mulțumi din plin lui Dumnezeu, și se bucură! Când s-a terminat   însă piesa și s-au aprins luminile……

În momentul în care a privit-o în ochi, chiar și numai pentru o clipă, l-au cuprins remușcările. Și teama! Din nou. Teama de a nu fi respins, și a plecat. Nu a mai avut curajul să revină, însă în fiecare seară i-a trimis trandafiri. Albi, preferații Ioanei. Și iarăși a suferit. Nu s-a așteptat niciodată la o astfel de întâlnire. A fost un miracol, un dar Dumnezeiesc! Cu soții Petrescu se cunoscuse  cu ani în urmă, când el a venit la spitalul unde lucrau aceștia. Era doctorul Stănescu  George. Un medic competent și devotat meseriei. Nu se mai văzuseră de când el se mutase la alt spital. Și în ce împrejurări s-au revăzut! Dacă ar știi ei, de câte ori, în acea perioadă a vrut să le povestească viața lui, să le ceară o părere, un sfat! Incredibil ce-ți poate oferi viața! Și pentru Maria, viața, avea de dăruit multe. Chiar mai multe decât s-ar fi așteptat! Era firesc, abia era trecută de un sfert de veac. Și veacul este așa de lung….Și plin de neprevăzut!  Ajunse acasă încă profund emoționată. Nu știa nici acum dacă tot ceea ce se întâmplase era realitate sau , pur și simplu, aceste lucruri se derulau, asemenea unui film psihologic, numai în mintea ei. Dar reveni la realitate, imediat ce simți o nouă miscare în pântecele ei. Se mângâie ușor pe  burtă si o bucurie enormă, luă locul incertitudinii. Și așteptă, cu sufletul la gură, venirea „viitorului tătic”. La scurt timp, sosi și Victor. Așteptarea  luă sfârșit. Cu ochii înlăcrimați de prea multă fericire, îl cuprinse cu brațele pe după gât,  și îi dădu vestea cea mare. Avea să aibă gemeni!!! Și încă o veste: fată și băiat.

Acesta, fu la rându-i, extrem de emoționat. Pentru  o clipă, s-au poate mai multe.
Cert este, că locul acestui sentiment, a fost luat de unul mult mai puternic. Fericire!!! Fericire și bucurie fără margini. Într-adevăr, de când o cunoscuse pe Maria, se considera un om fericit, aproape că uitase cu desăvârșire de trecut. Dar totuși, azi fericirea avea o altă formă, o altă față. Azi fericirea prinsese viață! O parte din el, deja se transforma într-o nouă ființă. De fapt în două…

– Doamne, fii binecuvântat! exclamă el. Doi copii!… Fată și băiat!… Mulțumesc, Doamne, sunt cel mai fericit om de pe pământ! Nu mi-aș fi imaginat niciodată  că mi se poate întâmpla un lucru atât de frumos.

De aceea probabil acest sentiment era așa de amplificat. Pentru că nici în visele lui cele mai frumoase nu se așteptase la o asemenea minune! Era sigur că și cea din fața lui, pe care o vedea deja mămică, simțea la fel . O îmbrățișă și o sărută lung. Dar nu o mai strânse cu putere ca altădată. Se temea. Simți că din acel moment, Maria, trebuia ocrotită, protejată, ajutată. Și se declară în gând, îngerul ei protector! După acest moment, când euforia mai se domoli, tânăra se simți în stare să-i dea și cealaltă veste.  Se așezară și-i povesti totul, cu lux de amănunte, atentă să nu omită ceva, parcă din dorința de a se convinge încă o dată, că totul fusese adevărat. Printre lacrimi de bucurie și zâmbete schimonosite, Maria, il puse pe Victor la curent cu povestea tatălui, și implicit continuarea poveștii ei de viață, cerându-și într-un final iertare pentru faptul că atunci, la început, i-a ascuns unele lucruri în legătură cu tatăl ei. Și inima lui se strânse! Se simțea la rându-i vinovat, dar consideră că nu era cel mai bun moment să facă și el o mărturisire, și n-o mai făcu. Nici atunci, nici mai târziu!

*****
Vremea trecu, sarcina evoluă fără probleme, ceea ce i-a permis Mariei să facă o vizită familiei, care o aștepta acasă cu brațele deschise. Au vorbit multe și de toate, dar nu a găsit de cuviință să relateze despre întâlnirea cu tatăl ei. Așa convenise cu Victor. Se temeau că pentru Ioana, durerea va fi atât de mare, încât vă estompa bucuria revederii. De când se revăzuseră, acesta i-a făcut câteva vizite, prilej cu care îl cunoscuse și pe soțul ei. Se întâlniseră chiar și la familia Petrescu, unde George, ținu să le mulțumească acestora pentru grija pe care i-au purtat-o Mariei de când venise la București. Se simțea dator față de această familie, și nu-și putea imagina cum s-ar putea recompensa vreodată. La țară, cei doi se simțiră „ca în sânul lui Adam”. Într-adevăr, bucuria  revederii nu se poate exprima în cuvinte. Bunica a pregătit  cele mai gustoase bucate, ajutată bineînțeles de nelipsitele cumetre. Era atâta bucurie din partea tuturor, încât și soarele parcă strălucea mai tare, iar păsările cântau mai frumos în acele zile. Și apa pârâului era mai caldă ca în copilăria ei, astfel încât Maria, se scăldă, așa ca odată, însă acum, împreună cu Victor, nu cu vechii ei tovarăși de joacă. …. Doamne, ce frumoase vremuri… Cum la sat veștile se răspândesc repede, o parte dintre prietenii ei de odinioară, veniră în vizită, aducându-i mare bucurie! Se plimbară împreună pe ulițele satului, salutând respectuos pe toată lumea și mare-i fu mirare când aceștia îi răspundeau la salut cu:
-Sărut-mâna , doamnă! Sau:

-Bună ziua, coniță! Ori, uitându-se lung la ea, bătrânele exclamau!

– Doamne, ce frumoasă te-ai făcut, bată-te Dumnezeu să te bată! Iar Maria se înroșea toată. Dar, știți cum se spune: „Gura păcătosului, adevăr grăiește!” Chiar se făcuse foarte frumoasă. Poate și maternitatea avusese un pic de contribuție la desăvârșirea ei ca femeie! După câteva zile petrecute în „huzur și răsfăț”, se întoarseră acasă. Însă luară cu ei o parte din energia acelui loc  mirific. Erau pregătiți pentru ceea ce urma să se întâmple curând,  și așteptară.

*****

Veni sorocul  nașterii și Maria fu dusă la spital. Au fost anunțați toți, fără vreo  omisiune. Familia Petrescu a fost prima care a ajuns, cum s-ar zice „la locul faptei”! După puțin timp a ajuns și George. Singur. Nici acesta nu găsise momentul potrivit pentru a o informa pe Iulia despre întâlnirea cu fiica sa. Oricum, ei se aflau și acum, după atâta timp tot „într-o relație”. Refuzase  o căsătorie legitimă. Dar se comportase ca un soț normal. Și, așa cum era firesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, și al medicilor specialiști, minunea se înfăptui! Printr-o operație de cezariană, dar  totul decursese cât se poate de bine. Și veniră pe lume, cine crede-ți? surpriză pentru toată lumea: Ioana și George! A fost dorința Mariei și a lui Victor, dar au ținut secret numele copiilor. Bucuria a fost peste poate! O singură mâhnire a avut proaspăta mămică: i-ar fi plăcut să fie de față și mama ei ! Pentru a evita orice fel de probleme, de comun acord cu medicii spitalului, au convenit să stea un timp mai lung sub supraveghere. Și a stat . Zece zile. Zile pe care Maria le-a petrecut tot cu cei dragi, care s-au aflat mereu în preajma ei. Ioana, era la curent firește cu tot ce se întâmpla cu Maria și copii, dar parcă tot nu era deajuns. Așa că….

Așa că se hotărî Ioana, și într-o zi, își puse câteva lucruri într-o geantă, sărutări și îmbrățișări din partea bunicilor, cât a putut să ducă, și plecă spre București, nerăbdătoare să o vadă pe Maria și pe cei doi îngerași. Între timp, își cumpărase mașină și obținuse permis de conducere. Drumul  era destul de lung, dar îl mai făcuse o dată, așa că s-a descurcat de minune.  A ajuns în capitală, undeva în jur de amiază. A dorit să meargă direct la spital. L-a găsit relativ ușor, fiind un spital foarte cunoscut. Merse la  recepție, unde primi lămuririle necesare, și porni spre salonul Mariei. Pe drum se oprise să cumpere un buchet de flori și două jucării imense de pluș. Cu brațele pline, se opri  la ușa salonului și bătu ușor. O voce suavă o invită înăuntru. Deschise ușa și dădu să intre. Printre flori și jucării, zări în penumbră un bărbat care sta în picioare lângă pat, ținând între palme mâna unei tinere. Se retrase instinctiv, să mai uite o dată la numărul salonului. Atunci  se auzi apelată, în același timp în două moduri diferite. Tânăra, cu o bucurie fără margini în glas strigă:

-Mami!!!, iar bărbatul cu glasul sugrumat de emoție întrebă șoptit:

– Ioana?!!!! și rămase înmărmurită în cadrul ușii. Abia putu să îngâne:

– Maria, tu și….și Geor…. și tatăl tău…..v-ați….și eu….eu n-am….știut nimic? George veni lângă ea și-i spuse:

– Da, Ioana, ne-am întâlnit. Așa a vrut  Dumnezeu. O să afli curând întreaga poveste .   Acum vreau să faci cunoștință cu cineva! O luă de umeri și o conduse lângă pătuțul copiilor. Ioana simți în acel moment că  nu poate exista pe lume bucurie mai mare. Lăsă cele două jucării și o îmbrățișă cu lacrimi  în ochi pe Maria. Erau lacrimi de bucurie. care-i curgeau involuntar din ochii ei frumoși. La fel de frumoși cum îi știa George! Văzându-le pe cele două așa de fericite , acesta se retrase spunând:

– Ioana, o să fiu afară. Trebuie să vorbim! Poți sta oricât. Nu te grăbi, am toată viața pentru tine! Și ieși.

Ieși, după un timp, și Ioana, care află în seara aceea tot ce se întâmplase de fapt. Și a durut-o. Dar nu știa ce a durut mai tare: faptul că i-a ascuns boala, că a plecat lăsând-o să înțeleagă că nu o mai iubește,că a intrat mai apoi într-o relație sau faptul că cei doi se vedeau de atâta timp fără ca ea să știe. Oricum, toate erau  de domeniul trecutului, și trecutul trebuia lăsat în urmă. Prezentul era tot ceea ce conta . Și viitorul . Iar acum  viitorul depindea numai de ei. A doua zi, Maria a fost externată, și și-a  luat în serios rolul de mamă. Ajutată un timp de mami, apoi când de doamna Petrescu, când de mama soacră, s-a descurcat de minune. Ajutată bunăoară, chiar și de Dumnezeu ! Sigur acesta ascultase rugăciunile bunicii, și îi dăruise doi copii cuminți, care nu i-au creat probleme.

*****

Victor lucra în continuare până peste cap, dar nu se plângea. Se plângea de faptul că nu ședea atât cât și-ar fi dorit acasă, cu comorile lui. Dar, toate s-au potrivit în așa fel încât în momentele cele mai importante să fie prezent. S-a topit de emoție când i-a auzit zicând prima oară tată, mamă, când le-a apărut primul dințișor, când i-a văzut făcând primii pași… Copiii creșteau văzând cu ochii, supravegheați îndeaproape de …echipa de medici pediatrici! Au fost chiar și în vizită la țară, unde au făcut cunoștință cu bunicii. Iar bunicii, la rândul lor, i-au revăzut pe Victor și pe…George…simplu, pentru toată lumea. Chiar și pentru Victor care încă de la început, îi spusese mamei Mariei pe nume, Ioana. Așa căzuseră de acord iar acum i se părea firesc ca și tatălui să-i spună tot pe nume.

Flori Bungete