You are currently viewing EDITORIAL: Din tranșeele Regimentelor românești în primul război mondial (Episodul XXVIII)- Eroii necunoscuți ai Regimentului 38 Infanterie

EDITORIAL: Din tranșeele Regimentelor românești în primul război mondial (Episodul XXVIII)- Eroii necunoscuți ai Regimentului 38 Infanterie

  • Post category:Editorial

În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate. Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.

Eram în spatele satului Enge-Mahale în ziua de 5 septembrie 1916, fiind cu tot regimentul în repaos. Pe front se auzeau tunurile, iar focurile de armă fiind foarte apropae de câmpul de bătaie. Noi ofițerii, ne urcam pe câte o șură de paie și priveam lupta de la dreapta ce se defășura între ruși și bulgari cu aliații lor. Peste noapte, am rămas tot în spatele acelui sat, dormind sub cerul liber, fără să facem corturi, pentru a fi oricând gata pentru orice eventualitate. A doua zi, 6 septembrie 1916, eram cu toții în picioare. Pete noapte, nu ne deranjase nimeni, dormisem liniștiți. Ne pregăteam de luptă. Pe la ora 6.30 dimineața, primim ordin să întărim cele două batalioane din Regimentul 33 și 74 Infanterie, din Brigada V Mixtă. Ele se găseau în fața satulșui Enge-Mahala în partea de sud. și ocupau niște tranșee, care nu erau decât niște șanțuri foarte simple, lucrate cu o rețea de sârmă care pe unele locuri era întreruptă. Era o zi frumoasă de septembrie când soarele varsă în abundență razele sale, iar noi, cu toții eram veseli. Eu mă aflam comandant al Plutonului III din Compania a 9-a, în cadrul căruia aveam băieți înalți, bine făcuți și totodată veseli. Îmi alesesem din toată compania pe cei mai voinici. Deodată, s-a dat ordin ca Batalionul III din care făceam și eu parte să întărească cele două batalioane care se găseau în tranșee, acestea fiind atacate, iar iar celelalte două batalioane din Regimentul 39 Infanterie au rămas înapoia satului, în rezervă.

La un moment dat, am plecat, deoarece se dăduse semnalul. Compania a 9-a era în linia I. Eu eram cu plutonul în linia I în partea dreaptă. Pe când înaintam cu plutonul în coloană de marș, comandantul batalionului, locotenent colonel Ioan Georgescu venea în fuga calului. Întâlnindu-mă pe mine cel dintâi, îmi arătă frontal și-mi dădu direcția, după care am pornit mai departe. Deodată, câteva obuze de la inamic m-au făcut să răspândesc plutonul în linie de grupe prin flanc. La auzul focurilor, ostașii chiuiau, făcând fel de fel de glume. Câteva obuze n-au avut niciun efect, deoarece ele au căzut prin jurul nostru. După ce am ieșit din sat, tupilați și strecurându-ne, am ajuns bine în partea de sud a satului Enge-Mahala. Ajungând în spatele unui mic deal, primeam focuri și din față și din flanc, fiind nevoiți să ne oprim puțin. Plutonul era răspândit în trăgători. Am trimis în acel timp pe sergentul Ion Pârvu cu 2 soldați să facă recunoașterea înainte. Mi-a adus vestea că în față se găsesc tranșeele noastre. Deoarece focurile ce ne veneau de pe flanc se întețiseră, am reușit cu plutonul să facem față acolo, și am profitat de un șanț care se găsea acolo, după care ne-am strecurat unul câte unul spre dreapta, unde eu am găsit un alt șanț ce ne-a folosit, precum și o tranșee organizată, de unde am dedus că era șanțul satului. În Dobrogea, toate satele sunt înconjurate cu șanțuri adâncite mult. După ce facem față cu brio, a apărut și inamicul. În acest timp, ostașii mei, la vederea inamicului, nu au mai așteptat nicio comandă și au și deschis focul asupra acestuia. Soldatul Ion Panait care era lângă mine, făcea mare haz, zicând: „Dați băieți, nu vă lasați camarazi!”. Era un băiat vesel și nu-și putea stăpâni bucuria că are ocazia să vadă pe inamic și să-l lovească în plin. Cu toate focurile noastre, care cădeau asupra bulgarilor ca ploaia, totuși, ei continuau să înainteze. Din când în când, căutam mijlocul ca să mai rărească focul sau chiar să înceteze. A fost imposibil căci, în momentul când se linișteau puțin se auzea câte un glas de la dreapta sau din stânga, zicând: „Uite-i, mă, ai dracului bulgari! Trage mă, că vin spre noi”. Atunci iar începea ploaia de gloanțe. Fiindcă primeam focuri și din jumătate la stânga, am trimis pe sergentul Ion Anghel, capul secției I, ca să facă o mică recunoaștere în acea parte. Nici nu și-a auzit bine numele, căci a și sărit din șanț și s-a îndreptat către acea parte. Imediat, mi-a adus știrea că trăgătorii bulgari sunt pe vale și caută să înainteze. Suntem cu ochii ațintiți în toate părțile. În jurul orei 12 ziua, nu era chip de masă, doar vedeai câte un soldat că roade dintr-un pesmet făcând diferite glume. După ora 12, se mai rărise focul. Pe la ora 14 s-a întețit din nou, iar din acest moment și artileria bătea de zor. Era bine de luptat, deoarece nu era nici cald, nici frig. Când lupta era în toi, apare sergentul Ion Mihai, șeful chesonului, cu doi saci de cartușe. Bucuria ostașilor! Și făceau semn ca să vină mai repede, căci terminaseră alimentele. Cu toată ploaia de gloanțe ce venea de la inamic, sergentul venea foarte liniștit, nici nu-i păsa lui de plumbii bulgarilor. După ce mi-a dat cartușele, aplecat tot cu același sânge rece ca să ne aducă alte cartușe. Urmăream cu mult interes această luptă. Noi aveam ordin să stăm pe loc, deci luptam în defensivă.

Pe la ora 16, bulgarii, văzând că nu-i chip de înaintare, au început să se retragă, întâi individual, apoi cu grupa. Atunci, să-i fi văzut pe soldați cum chiuiau de bucurie. Voiau să sară din șanț ca să-i urmărească pe zarzavagii. Cu greu i-am oprit, spunându-le că nu avem ordin. Între timp, bulgarii, care mai erau în viață, s-au tot retras până la ora 18, când începuse să se înopteze. Deodată, apar brancardierii inamicului care începuse să-i ridice pe răniți și să îngroape morții. Îi vedeam departe în zare cum stăteau în șanț până la ora 9 seara, când, primind ordin să ne retragem, ne îndreptarăm spre sat. La acea oră nu se mai auzea nicio împușcătură, nici de la noi, nici de la inamic. Ne-am retras înapoia satului unde se găseau celelalte batalioane din Regimentele 33 și 74 Infanterie, ca pază la sectorul brigăzii noastre V Mixtă. Ne grăbeam să ajungem mai repede, căci nu mâncasem toată ziua. În acea zi de 6 septembrie 1916, nu am avut nicio pierdere în cadrul plutonului pe care îl comandam. Numai soldatul Ion Luciu a fost rănit ușor în creștetul capului. Ostașii, făceau glume pe socoteala lui, zicând că i-a dat capela puțin pe ceafă, deoarece el obișnuia să o țină tot pe ochi. În schimb, inamicul a avut mari pierderi în acea zi. Aceasta am putut-o constata a doua zi, când am vizitat câmpul de bătaie. Bulgarii se retrăgeau mult înapoia satului Edilchioi. Astfel s-a desfășurat acțiunea plutonului III din Compania a 9-a, în ziua de 6 septembrie 1916, la liziera de sud a satului Enge-Mahale.

Locotenent Gabriel Popescu

 

Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare

 

Prof.dr. Cornel Mărculescu