În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate. Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.
Căpitanul Alexandru Câmpeanu
Explicațiuni sumare: Din carnetul cu impresii și amintiri. La datele arătate mai jos, eram locotenent și comandam Compania a 3-a din Regimentul 27 Infanterie. Căpitanul Câmpeanu Alexandru comanda Compania de Mitraliere. Poiana Uzului fusese cucerită de unguri și acum se pregătea un contraatac pentru recucerirea ei. Semnat, maior Ioan Munteanu
-9 octombrie 1916 – stau în avantposturi până la ora 10 a.m. după care sunt trimis să ocup tranșeele din linia a 2-a lucrate de Batalionul 3 încă din septembrie 1915. Admir soliditatea și amenajamentul acestor lucrări. La ora 10 seara sunt chemat de domnul comandant al Brigadei, care îmi dă ordin să mă pun cu compania la dispoziția căpitanului Câmpeanu care se găsește pe Obcina Salatruc împreună cu Compania 1-a comandata de locotenentul Alexandru Sion și două secții de mitraliere cu misiunea de a ataca pe la spate reduta de la cota 835/Poiana Uzului/făcută de noi în 915 și ocupată acum de unguri. Mă pun în marș la ora 11.15 seara.
-10 octombrie 1916 / Luni/ Ajung la Obcina Salatruc la ora 3.30 dimineața, unde găsesc pe căpitanul Câmpeanu împreună cu unitățile ce le avea sub comandă, dormind între brazi pe așternut de cetină. Îi raportez că sunt la dispoziția sa și îi dau ordinul Brigadei pe care-l citește și apoi mă invită să mă culc lângă el până la ora 5 dimineața când va trebui să începem acțiunea. Dormim epurește…la ora 5 dimineața, căpitanul Câmpeanu adună toți ofițerii, citește ordinul de operație și dă ordinele sale. Locotenentul Alexandru Sion pornește cu compania sa înainte cu serviciul de siguranță. Eu rămân în urmă la 300 de metri împreună cu secțiile de mitraliere.
Câmpeanu nu mai are astâmpăr: când este la avantgardă cu cele mai înaintate patrule pe care le orientează și le dă instrucțiuni potrivit cu situația în care se găseau, când este la grosul coloanei arătându-ne ce ar trebui să facem în cazul unui atac din partea dușmanului, sau în cazul unei surprinderi. Astfel, trecem pârâul Hijmelor și ajungem în pârâul Rachiti, în dreapta căruia se găsea mamelonul 835, ocupat de dușman. Compania 1-a ocupa malul drept al pârâului în fața căreia soseau și plecau patrule inamice care nu ne supărau deloc. Doi telefoniști unguri care controlau linia lor telefonică sunt făcuți prizonieri, acest lucru a dovedit că prezența noastră acolo era necunoscută dușmanului. Căpitanul Câmpeanu trimite patrule ca să facă legături cu Batalioanele vecine…la stânga, legătura se face ușor de la dreapta, însă nu ne venia nicio veste. Se înnoptează, ne culcăm tot epurește și tot pe cetină de brad. Toată noaptea ne-a fluierat gloanțele pe la urechi, pentru că de frică, ungurii trăgeau în vânt.
-11 octombrie 1916 /Marți / Dimineața stăm iarăși în aceiași poziție: Compania locotenentului Sion pe malul drept al pârâului Rachiti, iar compania mea și una secție Mitraliere în rezervă înșirată pe cărarea pe care sosise. Stau de vorbă cu Sion în fața unui foc unde pusesem să fiarbă de un ceai; căpitanul Câmpeanu era neastâmpărat că nu a putut face încă legături la dreapta și că agentul trimis la Regiment nu sosește cu noi ordine. Era ora 10.30, ceaiul tocmai dădea în clocot când aud niște împușcături în spatele companiei mele. Sar în sus. Câmpeanu tocmai sosi de pe linia de trăgători și îmi spune: „Ia vezi bre, trebuie să fie vreo patrulă”. Mă duc să văd ce este și găsesc înghesuiță pe cărarea din fața companiei mele o puzderie de unguri care trăgeau zăpăciți în direcția noastră. Și oamenii mei s-au zăpăcit puțin de acestă sosire neașteptată a unui mosafir nepoftit, dar, își revin imediat, fac față și încep a trage. Cad ungurii ca muștele, dar trag și ei și cad și din ai noștri.Vreau să mă întorc să raportez la căpitanul Câmpeanu situația. El era la la doi pași în spatele meu și îmi spune: „Surprinși suntem noi, dar mai surprinși sunt ei, uite, caută să fugă peste deal / ține-i tu de vorbă aci, ca eu să le ies înainte pă coama dealului”. Zicând aceste vorbe, ia în spate o mitralieră ce era lângă el și dând ordin celorlalți servanți să-l urmeze, urcă în fugă coama dealului. Peste puțin timp, aud mitraliera cântând; un servant sosește rănit și îmi spune: „Domnul căpitan trage singur cu mitraliera a omorât o mulțime de unguri, mereu trage și mereu țipă la ei să se predea”. Din fața mea, ungurii cei vii au dispărut aproape complet, toți trecuse dealul și se găseau în fața mitralierei care trăgea o serie de focuri și apoi înceta , repetând acest joc de vreo patru ori. Ce se întâmpla acolo? Căpitanul Câmpeanu trăgea 50 până la 60 de focuri în timpul cărora ungurii stăteau grămadă cu capul în pământ fără să tragă un foc, apoi înceta și striga la ei „Predai”. Când focurile mitralierei încetau, ungurii se sculau și mai trăgeau și ei, încetând apoi, iar Câmpeanu le striga din nou : „Predai”.
Acest joc s-a repetat de patru ori, la al doilea Câmpeanu a fost ușor rănit la umăr, iar la a patra strigare de „Predai”, a fost lovit în stomac. Căzut jos este pus pe o targă, după ce este pansat și apoi rânduiesc 4 soldați voinici care să-l ducă fără să-l zdruncine la postul de prim ajutor. Nu plecase nici de trei minute brancardierii cu viteazul căpitan pe targă și un caporal îmi aduce un sublocotenent ungur care îmi declară că vrea să se predea cu toată compania. Îi fac semn să poftească, după care sosesc întâi 3 ofițeri și 40 de soldați unguri, apoi un alt rând de 34 unguri pe care îi trimet spre Brigada, iar în drum se mai atașează la acest convoi încă 37, în total 111 soldați unguri cu 3 ofițeri. Fusese o companie trimisă în recunoaștere care nu a știut să-și ia măsurile de siguranță. Pe când adunam oamenii, ca să reconstituiesc situația de la început, la postul de prim ajutor, căpitanul Câmpeanu ăși dădea sufletul zicând: „locotenent Munteanu să ia comanda și să prindeți pe toți ungurii”.
Maior Ioan Munteanu
Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare
Prof.dr. Cornel Mărculescu
