ÎNCĂ O TOAMNĂ

Mi-a mai zânbit o toamnă,

Cu zâmbet de gutui,

De struguri, pere, prune

Și mere amărui.

Mi-a mai zâmbit o toamnă,

Cu brumă pe spâncene

Și-o lacrimă-nghețată

Pitită pe sub gene.

Mi-a mai zâmbit o toamnă,

În păr cu frunze arămii,

Puse de vânt, în joacă,

Pe la cules de vii.

Mi-a mai zâmbit o toamnă,

La fel de-miresmată

Ca cea de dinainte,

Dar parcă mai bogată.

Mi-a mai zâmbit o toamnă,

Cu zâmbetu-i ștrengar,

Șoptindu-mi la ureche:

– Să mă aștepți, vin iar!

E TOAMNĂ ÎN CETATE

E Toamnă, iarăși, în Cetate…

Cad frunze galbene pe-alei

Când, în surdină, o vioară

Se tânguiește pe sub tei.

Se plimbă pășind agale,

Pe covor de frunze moarte,

Braț la braț cu o Romanță

Ce-i cânta, doar ei, în șoapte.

Le privesc…Ce elegante.

Parcă sunt două regine!

Dar Romanța a tăcut,

Când a dat ochii cu mine.

De ce-ai tăcut când m-ai zărit?

De ce-ai tăcut, Romanță?

Că tu și Toamna îmi sunteți

Iubirile de-o viață!

De Toamnă m-am îndrăgostit

Din frageda-mi pruncie,

Când la fereastră pâlpâia

O galbenă gutuie.

De tine-n timp, când ascultam

Cum te cânta Ioana,

Cu brațul plin de crizanteme,

Strângând la pieptu-i Toamna.

Cântă, Romanță, nu te-opri,

Fi una cu vioara!

Cântă, Romanță, nu te-opri,

Vreau să valsez cu Toamna!

Flori Bungete